Liderul de la Kremlin a avertizat, însă, că rezolvarea „problemelor demografice catastrofale” ale țării cu mai mulți bani, beneficii și plăți sociale este imposibilă.
Putin a transmis acest mesaj marți, 28 noiembrie, în cadrul unei intervenții prin videoconferință la Consiliul Mondial al Poporului Rus, spunând: „Mulți dintre oamenii noștri păstrează tradiția familiei, în care sunt crescuți patru, cinci sau mai mulți copii”.
El a adăugat: „Amintiți-vă că în familiile rusești bunicile și străbunicile noastre aveau atât șapte, cât și opt copii. Haideți să păstrăm și să reînviem aceste tradiții”.
„A avea mulți copii, o familie numeroasă ar trebui să devină o regulă, un mod de viață pentru toate popoarele din Rusia. O familie nu este doar fundamentul statului și al societății, ci este un fenomen spiritual, sursa moralității”.
Se crede că Putin însuși ar avea cel puțin șase copii, cu trei partenere diferite, deși recunoaște public doar două fiice, potrivit Daily Mail.
Mulți dau vina pe războiul său din Ucraina pentru scăderea masivă a ratei natalității și creșterea numărului de decese, factori ce îi pot afecta popularitatea liderului rus în perspectiva alegerilor prezidențiale din martie 2024.
Populația Rusiei a scăzut cu 550.000 de locuitori în primul an care a trecut de la invadarea Ucrainei, iar multe familii au ezitat să își întemeieze familii din cauza incertitudinii economice și a conflictului militar.
Putin cere o schimbare de atitudine din partea rușilor, care în prezent au, în medie, doar 1,42 de copii.
Experții în demografie consideră că economia în declin a țării și reglementările stricte privind avortul îi descurajează pe viitorii părinți, în timp ce speranța de viață a stagnat din 1991, exacerbată de conflictele din Asia Centrală și din Ucraina, precum și de problemele generalizate legate de consumul de alcool.
Potrivit think tank-ului american Carnegie Endowment for International Peace (Fundația Carnegie pentru Pacea Internațională), „unele dintre motivele obiective ale problemelor demografice ale Rusiei reflectă dinamica istorică: numărul femeilor aflate la vârsta fertilă este în scădere, iar vârsta medie la care femeile au copii este în creștere constantă în rândul populației moderne, urbane și bine educate”.
Think tank-ul a mai precizat că pandemia COVID-19 și „operațiunea militară specială” a Rusiei în Ucraina au „creat un fundal de incertitudine extremă cu privire la viitor”.
„Acest lucru a schimbat în mod previzibil planificarea familială: unii oameni decid să nu aibă copii sau să amâne întemeierea unei familii sau să aibă un alt copil până în vremuri mai stabile din punct de vedere psihologic și financiar”, menționează grupul.
„Nici militarizarea vieții în Rusia nu îi încurajează pe oameni să își mărească familiile, cu excepția celor care consideră că este de datoria lor să aprovizioneze patria cu «carne de tun» pentru viitoarele războaie”, a observat, cu duritate, un raport din 2023 al think tank-ului.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia