Actualul mandat al lui Putin, în vârstă de 68 de ani, se încheie în 2024, când
ar fi trebuit, teoretic, să se retragă.

Modificarea legislativă adoptată luni reflectă amendamentele la Constituţia Rusiei adoptate anul trecut. 

Practic, noua lege resetează de la zero numărarea mandatelor lui Vladimir Putin și îi dă dreptul să candideze din nou la șefia statului.

Textul votat de deputați în martie arată că limita de două mandate consecutive va exista în continuare, dar „această restricţie nu se aplică celor care ocupau postul de şef al statului înainte de intrarea în vigoare a amendamentelor aduse Constituţiei”.

Vladimir Putin se află la putere din 2000. El s-a retras la sfârşitul celui de-al doilea mandat al său, în 2008, și l-a instalat la Kremlin pe premierul său de atunci, Dmitri Medvedev. După un interludiu de patru ani, el a fost reales preşedinte în 2012.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News