Timp de o săptămână, Forțele Armate ale Ucrainei au reușit să recucerească 3.000 de kilometri pătrați, a anunțat duminică comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujni. După ce frontul a fost străpuns, armata rusă a părăsit în câteva zile teritoriul pe care îl cucerise în aproximativ trei luni, perioadă în care a făcut mii de victime.
După Balaklia, au urmat orașele Kupiansk și Izium, unde se aflau administrația de ocupație a regiunii Harkov și cartierul general al grupului militar care înainta în Donbas dinspre nord. Ministerul rus al Apărării a catalogat sâmbătă ceea ce se întâmplă în regiunea Harkov drept o retragere strategică, planificată a trupelor ruse.
Dar acest lucru nu prea îi convine președintelui Vladimir Putin. El a amânat întâlnirile cu conducerea Ministerului Apărării și cu reprezentanții industriei de apărare – aceste întâlniri „se deplasează spre dreapta” în programul șefului statului, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Pe măsură ce operațiunea militară specială se dezvoltă, se dobândesc anumite experiențe care trebuie discutate”, a spus Peskov, adăugând că aceste întâlniri sunt necesare. Purtătorul de cuvânt al președinției ruse nu a indicat o nouă dată la care întâlnirile vor avea loc, conform agenției de stat RIA Novosti.
Animated GIF showing progress of the Ukrainian counteroffensive in Kharkiv Oblast over the past 5 days for @TheStudyofWar.
— George Barros (@georgewbarros) September 10, 2022
With the reported capture of Velykyi Burluk Ukrainian forces in Kharkiv are now 25 kilometers from the international border. https://t.co/z1pFd1B9fK pic.twitter.com/IUqwUjunca
Retragerea din Harkov, o „prăbușire completă”
Retragerea armatei ruse de la Izium și Kupiansk este o „prăbușire completă”, spune Phillips O’Brien, profesor de studii strategice la Universitatea St. Andrews din Scoția.
„Pentru a lupta pentru cucerirea Donbasului, probabil că au fost staționate acolo mai multe trupe decât oriunde altundeva, iar acum se pare că nu sunt în stare să mențină nimic acolo”, a explicat O’Brien.
După contraatacul de succes, ucrainenii vor avea acum „probleme logistice proprii: vor trebui să aprovizioneze toate unitățile care sunt acum împrăștiate pe teritoriul pe care se desfășoară ofensiva din regiunea Harkov”, a mai spus acesta.
„Dar rușii vor avea probleme în a stabiliza linia frontului. Așa că situația va fi haotică pentru o vreme, până când va începe să apară o nouă linie de front”, a precizat profesorul de studii strategice.
Referendumurile de fațadă, amânate pe termen nedeterminat
Din cauza eșecului armatei, referendumurile privind anexarea teritoriilor ucrainene ocupate au fost din nou amânate pe termen nelimitat, a relatat site-ul rus independent Meduza, citând surse apropiate administrației prezidențiale.
Programate inițial în luna mai, apoi amânate pentru septembrie, iar apoi pentru noiembrie, referendumurile de fațadă au fost puse în așteptare, a precizat unul dintre interlocutorii publicației.
Conform unei alte surse, responsabilii politici trimiși în regiunile Harkov și Zaporojie pentru a pregăti votul au primit „ordinul de a pleca acasă”. Doar în regiunea Herson rămân în continuare responsabilii politici ruși care au pregătit referendumul.
Foto: EPA
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia