„Niciun om serios nu poate vorbi despre o intenţie a Rusiei de a ataca NATO”, a spus Viktor Orban, care a adăugat că „atacarea NATO este absolut imposibilă” pentru că această alianță „este de departe cea mai puternică comunitate militară“.

Șeful executivului ungar, a cărui ţară a preluat la 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, a adăugat că toate ţările NATO susţin clauza securităţii colective, care prevede că un atac împotriva unui stat membru NATO este considerat un atac împotriva tuturor statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Ruşii au o istorie şi o cultură diferite, dar şi o înţelegere diferită asupra libertăţii şi suveranităţii naţionale decât au europenii, „dar ei sunt raţionali, sunt hiper-raţionali”, a susținut Viktor Orban.

România este membră NATO din 2004.

Premierul Ungariei l-a vizitat vineri, 5 iulie, pe președintele rus Vladimir Putin la Moscova, susținând că are un plan de pace, după ce fusese și la Kiev cu o zi înainte. Site-ul german Bild a vorbit cu Orban, după întrevederea acestuia cu Putin, și a scris că probabilitatea ca Rusia să fie învinsă de Ucraina „este complet de neluat în calcul” de Moscova.

 
 

Urmărește-ne pe Google News