Vladimir Putin a numit un regiment din armata rusă ”Transilvania”. De altfel, preşedintele rus a numit, prin decrete, mai multe unități militare după orașe sau regiuni din România, Ucraina, Belarus, Polonia și Germania. Acest gest ar putea fi văzut ca o provocare pentru aceste ţări, scrie Radio Free Europe.
Vladimir Putin a semnat pe 30 iunie decretele prin care a denumit mai multe unităţi militare după oraşe sau regiuni din România, Ucraina, Belarus, Polonia și Germania. Una dintre aceste unităţi militare a fost botezată „Transilvania”.
Decretele semnate de Putin la 30 iunie 2018 menționează că titlurile onorifice sunt acordate cu scopul ”de a păstra tradițiile istorice militare și glorioase, de a educa militarii în spiritul devotamentului față de patrie“, doar că aceste tradiții vin din timpul dictatorului Iosif Stalin.
Regimentul 6 de Tancuri a primit numele de „Regiment de Gardă Lvov”, Regimentul 68 de tancuri – „Regiment de Gardă Jîtomir-Berlin”, Regimentul 163 de tancuri – „Regiment de Gardă Nijîn” – toate după orașe din Ucraina. În acest caz, gestul lui Vladimir Putin vine în contextul unor relaţii tensionate între Rusia şi Ucraina, după anexarea Peninsulei Crimeea, în anul 2014.
Altfel, un mult aşteptat summit între Donald Trump şi Vladimir Putin va avea loc pe 16 iulie, la Helsinki, iar Kremlinul a confirmat că subiectul „Crimeea” nu va fi pe agenda summitului.