Kremlinul a precizat, într-un comunicat de presă, că Ministerul Culturii are termen până la 1 februarie pentru a pune în aplicare ordinul.
Putin a șocat lumea când a trimis trupe în Ucraina, pe 24 februarie, afirmând că țara pro-occidentală trebuie „demilitarizată” și „denazificată”.
Liderul rus a ordonat Ministerului Apărării să acorde asistență cineaștilor ruși care vor produce documentare dedicate „eroismului participanților la operațiunea militară specială”, a precizat Kremlinul, folosind astfel termenul oficial folosit pentru a desemna ofensiva din Ucraina.
Ministrul apărării, Serghei Șoigu, a primit ordin să-i prezinte președintelui un raport cu privire la aceste eforturi până la 1 martie.
De la începutul campaniei militare a Moscovei, canalele de televiziune de stat au intensificat propaganda, lăudându-i pe soldații ruși care luptă în Ucraina și catalogându-i drept „eroi”.
În Rusia, instituțiile independente de presă au fost suspendate sau închise, iar mulți jurnaliști au părăsit țara.
Criticile la adresa ofensivei din Ucraina se pedepsesc cu închisoarea, în timp ce utilizarea unor termeni precum „război” și „invazie” este interzisă.
Foto: EPA
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei