Potrivit liderului, Ucraina a fost de acord să respecte acordul, dar „după ce Rusia și-a retras trupele de lângă Kiev”, nu și-a mai îndeplinit obligațiile.

„Nu am comentat niciodată. Acest proiect de tratat a fost parafat de șeful grupului de negocieri de la Kiev. Și-a pus semnătura acolo. Așa se numește: un acord privind neutralitatea permanentă și garanțiile de securitate pentru Ucraina”, a spus președintele rus.

Vladimir Putin a insistat că acordul avea condiții foarte clare de îndeplinit, „de la echipamentul militar la personalul forțelor armate”, dar el nu a mai fost pus în practică de autoritățile de la Kiev.

„După ce noi, așa cum am promis, am retras trupele de la Kiev, autoritățile de la Kiev și proprietarii lor l-au aruncat la coșul de gunoi al istoriei”, a acuzat liderul de la Kremlin.

El a respins o încălcare a Cartei ONU din partea Rusiei prin recunoașterea independenței autodeclaratelor republici populare din Donețk și Luhansk, pe care Rusia avea să le alipească teritoriului său după declanșarea războiului.

„Deci avem dreptul să le recunoaștem. Apoi, după ce am semnat un acord de prietenie și interacțiune cu ei, am avut dreptul să le oferim această asistență. Pentru că regimul de la Kiev a încercat să rezolve această problemă prin forța armelor. Iar noi, în conformitate cu articolul 51 din Carta ONU, aveam dreptul de a oferi asistență, referindu-ne la clauza de autoapărare”, a spus președintele rus.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Totodată, Vladimir Putin a mai spus că Rusia este pregătită să continue negocierile cu Ucraina privind schimbul de prizonieri de război și a respins acuzațiile Curții Penale Internaționale. Potrivit acestuia, Rusia a scos copiii din zona de conflict, salvându-le viețile.

O delegație sud-africană, vizite la Kiev și Moscova pentru a media conflictul

Pe 16 iunie, o delegație formată din șapte țări africane a prezentat președintelui ucrainean Volodimir Zelenski un plan de pace în zece puncte. În urma discuțiilor, Volodimir Zelenski a subliniat încă o dată că discuțiile de pace sunt posibile numai după ce Rusia își retrage trupele de pe teritoriul său.

Acest plan a fost prezentat de delegația sud-africană și lui Vladimir Putin pe 17 iunie. În replică, liderul rus le-a oferit o listă de motive pentru care credea că multe dintre propunerile lor sunt greșite și nu vor rezolva conflictul.

Moscova a spus, în repetate rânduri, că orice plan de pace trebuie să cuprindă „noile realități”, mai exact să recunoască anexarea a cinci provincii ucrainene, dintre care pe patru le controlează doar parțial. Această recunoaște reprezină „o linie roșie” pentru Kiev.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova împărtășește „principalele abordări” ale planului african, dar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost citat de agențiile de presă ruse ca precizând că planul este „dificil de realizat”. Peskov a mai spus că Putin și-a arătat interesul față de plan, iar Rusia va continua dialogul cu țările africane.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (5)

Jumbo   •   19.06.2023, 20:05

Gansalfe, volodimire, dinamo forever😀😀😀. Aveti raspunsul ba de ce Putin nu si a luat kievul, patria lui, inapoi de la omul cia si al lui Rotschild, zelenski 😀. Nu i nimic, il ia acum. Il inconhoara, taie alimentarea cu aoa, curent, mancare si kievienii il predau rapid pe zelenski 😀

    Gandalf_the_Grey   •   20.06.2023, 00:12

    Jumbo   •  19.06.2023, 20:05

    Gansalfe, volodimire, dinamo forever😀😀😀. Aveti raspunsul ba de ce Putin nu si a luat kievul, patria lui, inapoi de la omul cia si al lui Rotschild, zelenski 😀. Nu i nimic, il ia acum. Il inconhoara, taie alimentarea cu aoa, curent, mancare si kievienii il predau rapid pe zelenski 😀

    Răspunsul? Poate tu, ca Mărie din banc. Noi am văzut doar o altă gugumănie sosită de la HQ-ul fascisto-bolșevic, știi tu, de unde vine și rația zilnică de calciu pentru tine.

Gandalf_the_Grey   •   19.06.2023, 16:22

Praf în ochi și propagandă subliminală. Fascisto-bolșevicia bagă-n subconștientul mujicilor locali și a celor înfiltrați ideea de „pace” cu condiții. Și secundo, accelași stat criminal „... va continua dialogul cu țările africane.” Evident, altfel ar vorbi singuri că nici măcar toate țările africane nu stau de vorbă cu ei.

    Jumbo   •   19.06.2023, 20:06

    Vezi ca stapana ti blinken se taraste n fata portarilor de la Beijing si cerseste o inralnire pt bideu cu XI😀

      Gandalf_the_Grey   •   20.06.2023, 00:17

      Jumbo   •  19.06.2023, 20:06

      Vezi ca stapana ti blinken se taraste n fata portarilor de la Beijing si cerseste o inralnire pt bideu cu XI😀

      Sau poate (mult mai probabil) să-i fi spus comunisto-dictatorului cu creieri de licheni că dacă-și bagă nasu` unde nu-i fierbe oala (adică atacul terorist asupra Ucrainei ori Taiwanul INDEPENDENT) de mâine toate piețele UE și nord-americane sunt ÎNCHISE pentru PRC-iști, pot vinde în Africa și-n America de Sud, în arhipelagurile din Pacific, pe Lună, pe Marte și-n Universurile paralele. Adică NU MAI VÂND NIMICA și ajung din urmă Coreea de Nord. La miliardul lor - chiar foarte repede.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI