În schimb, o sursă siriană familiarizată cu discuțiile a declarat pentru Reuters că noul lider de facto de la Damasc, Ahmed al-Sharaa, a cerut predarea fostului dictator sirian Bashar al-Assad, care a fugit la Moscova după ce a fost răsturnat de la putere.
Agenția siriană de presă Sana relatează că Damascul își mai dorește ca Rusia, care l-a susținut pe Assad, să recâștige încrederea prin „măsuri concrete precum compensarea, reconstrucția și redresarea” Siriei.
Solicitat să confirme dacă Rusiei i s-a cerut să-l predea pe Bashar al-Assad și să plătească despăgubiri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze.
Rusia, ale cărei trupe și forțe aeriene l-au susținut pe Assad ani de zile împotriva forțelor rebele, încearcă să-și păstreze baza navală din Tartous și baza aeriană Hmeimim, lângă orașul-port Latakia. Pierderea acestora ar putea da o lovitură gravă eforturilor sale de a se proiecta ca putere în Orientul Mijlociu și în Africa.
Noua administrație din Siria a declarat, după discuțiile purtate marți cu o delegație rusă condusă de ministrul adjunct de externe Mihail Bogdanov, că „a subliniat că restabilirea relațiilor trebuie să abordeze greșelile din trecut, să respecte voința poporului sirian și să servească interesele acestuia”.
![De ce bate pasul pe loc dosarul doctoriței care a luat mită de 926 de ori în timpul pandemiei. Medicul Venera Vatan a „făcut” peste 48.000 de euro din vaccinarea „la chiuvetă”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_5c6e9e989eab9747631faefae85d9732.jpg)
Dar sursa siriană a declarat pentru Reuters că rușii nu au fost dispuși să-și recunoască greșelile din trecut și că singurul acord la care s-a ajuns a fost continuarea discuțiilor.
Ministerul de Externe al Rusiei a susținut doar că a avut loc o „discuție sinceră asupra întregii game de probleme” și cele două părți își vor continua contactele pentru a ajunge la „acorduri relevante”.
![Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bdb8aa688f9594d1883724f7c5b83c99.jpg)
![„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38b820998ed12974b30b56880eb11cf3.webp)
![Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a2bad3e7269f1057ba424799f89509cd.jpg)
![Motivele pentru care România nu e invitată la „reuniunea anti-Trump” de la Paris: „Ne-am discreditat în ultimul timp”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a59e922fdde135524823b745b172b09b.png)
![INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3f0cb0e2d9eab9e74d568bd5e4099da3.jpg)
![Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_fe8363acb5eefa8435ce43ee2a8d8e67.jpg)
![Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7e6df8bc8a6c9519ce0b795ef1124f96.jpg)
![Horoscop 17 februarie 2025. Taurilor li se potrivește de minune invitația la o abordare mai cuminte a oricărei probleme care apare](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_bf0a2ebc8c415dbd62f0ce792660b75b.jpg)