„Organizatorii atacului terorist pregăteau o execuție demonstrativă și un sângeros act de intimidare. Federația Rusă îi va identifica și pedepsi pe toți cei care au pregătit atacul terorist. Numai răzbunarea îi așteaptă pe teroriști. Nu au viitor”, a declarat Putin, într-un discus adresat națiunii.
Totodată, Putin a spus că toţi atacatorii au fost găsiţi şi sunt acum reţinuţi. El a mai acuzat că aceștia au avut legături cu Ucraina.
„Toți cei patru autori direcți ai atacului terorist, toți cei care au împușcat și au ucis oameni, au fost găsiți și reținuți. Aceștia au încercat să se ascundă și s-au deplasat spre Ucraina, unde, conform datelor preliminare, le-a fost pregătit un coridor pe partea ucraineană pentru a trece frontiera de stat. În total, 11 persoane au fost reținute”, a spus Putin.
Mai devreme, FSB a anunțat că a reținut 11 persoane în legătură cu atacul terorist soldat. Patru dintre acestea au fost „implicate direct” în atacul terorist, fiind arestate în regiunea rusă Briansk, care se învecinează cu Ucraina.
FSB susține că suspecții arestați aveau „contacte în partea ucraineană”, și intenționau să treacă granița pentru a ajunge în această țară.
Ucraina neagă orice implicare
Ucraina, prin vocea consilierului prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, a negat sâmbătă orice implicare în atacul terorist de lângă Moscova.
„Ucraina nu are nici cea mai mică legătură cu acest incident. Ucraina are un război pe scară largă cu Rusia și va rezolva problema agresiunii Rusiei (agresiunea, de altfel, cu o componentă teroristă deliberată) pe câmpul de luptă. Declaraţiile serviciilor speciale ruse cu privire la Ucraina sunt absolut de neconceput şi absurde”, a transmis consilierul prezidenţial ucrainean.
Peste 100 de oameni au murit după ce mai mulți bărbați îmbrăcați în haine de camuflaj au deschis focul, vineri noapte, la sala Crocus din Krasnogorsk, în apropiere de Moscova, înaintea unui concert al trupei rock Piknik. Ulterior, atacul a fost revendicat de gruparea teroristă Statul Islamic.
gavrildragan • 24.03.2024, 13:32
Nu există tur fără retur în această încăierare așa că așteptațivă să se extindă ecest dezmăț!
Aurelian3 • 24.03.2024, 10:03
Cei care sunteti de partea asa zisilor promotori aiDemocratiei(Sclaviei si saraciei) puneti mana pe Istorie si cititi ce au facut acestia pe data de 04 aprilie 1944 in Bucuresti si nu numai,judecati cu Creierul vostru pana nu este prea tarziu.
G0ga • 24.03.2024, 00:11
CIA nu finanțează grupări teroriste domnule vulpe6ix. Nu uita ce s-a întâmplat pe 11 septembrie 2001 în SUA. E clar ca nu sunteți de partea democratica a lumii. Mai studiați!