„Într-un moment dificil pentru țară, armata Federației Ruse a stat în calea tulburărilor, al căror rezultat ar fi fost un haos”, a spus Putin, care s-a adresat militarilor din Piața Roșie din Moscova, din fața Catedrala Sfântul Vasile.
Președintele rus a susținut că „a fost oprit un război civil”, iar „munca rapidă și precisă a forțelor de securitate în timpul rebeliunii a făcut posibilă prevenirea victimelor în rândul civililor”.
„Armata și poporul nu au fost alături de rebeli”
„Datorită acțiunilor forțelor de securitate, nu a fost necesară retragerea unităților de luptă din zona operațiunii speciale din Ucraina. Armata și poporul nu au fost alături de rebeli”, a adăugat el.
Putin a vorbit și piloții ruși care au murit în timpul revoltei, după ce aeronavele lor au fost doborâte de lovituri ale trupelor Wagner. „Si-au îndeplinit cu onoare datoria și jurământul militar”. În memoria lor a fost ținut un minut de reculegere.
La întâlnirea au participat peste 2.500 de militari, reprezentanți ai FSB și Ministerului de Interne.
Mai mulți militari ruşi au fost ucişi în operaţiunile desfăşurate împotriva rebeliunii grupului Wagner. Canalul Fighterbomber a notat că este vorba au fost doborâte 6 elicoptere și un avion al armatei. Baza a scris despre 2 elicoptere distruse.
Canalele de Telegram estimează în mod diferit numărul total de victime: de la 15 (Readovka), la 20 (Rîbar).
Rebeliunea lui Prigojin
După ce Evgheni Prigojin le-a ordonat trupelor sale, ajunse sâmbătă aproape Moscova, să se retragă la bazele temporare din Ucraina, afirmând că nu doreşte vărsare de sânge rusesc, Kremlinul a anunţat că şeful Wagner va părăsi Rusia către Belarus..
Dosarul deschis de FSB împotriva șefului Wagner, pentru „instigare la revoltă armată”, a fost clasat.
Luni, 26 iunie, Prigojin a transmis, printr-un mesaj vocal difuzat pe canalul lui de Telegram, că „scopul marșului spre Moscova nu a fost să răsturnăm conducerea Rusiei”. „Am dat o lecție, un master class”, a spus el.
Inițial, fondatorul Wagner declarase că a plecat cu luptătorii săi spre Moscova, pentru „a opri răul din conducerea militară”, referindu-se la Serghei Șoigu, ministrul apărării, și la Valeri Gherasimov, șeful Statului Major.
Seara, într-un discurs pentru națiune, președintele Vladimir Putin le-a mulţumit celor care au luat „decizia corectă” şi au oprit înaintarea către Moscova.
Liderul de la Kremlin i-a acuzat pe luptătorii rebeli ai Wagner de trădare și, fără a-l menționa explicit pe Prigojin pe nume, le-a cerut fie să semneze contracte cu armata, fie să plece în Belarus.
Foto: captură Zvezda TV
CRH_RO • 27.06.2023, 18:52
Sunt ultimele zile ale lui Putin, astfel de evenimente actioneaza in domino, nu ii dau mai mult de o luna.
Jumbo • 27.06.2023, 15:35
E clar, Prigojin ia kievul rapud. *** va fi extras de stapanii cia
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.