Vladimir Putin nu a precizat însă cu ce vaccin se va imuniza, marți, asta în condițiile în care în Rusia sunt produse două seruri antiCovid: Sputnik V, dezvoltat de Institutul Gamaleia din Moscova, şi EpiVacCorona, dezvoltat de Institutul Vektor din Novosibirsk.
În decembrie anul trecut, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, anunța că Putin va fi vaccinat cu Sputnik, dar atunci când va veni rândul categoriei sale de vârstă.
Oponenții Kremlinului l-au criticat pe Putin pentru că nu s-a vaccinat pe fondul unei lansări relativ lente a vaccinării în Rusia, susținând că reticența sa alimentează reticența oamenilor cu privire la vaccin. Rusia, unde doar 4,3% din populația de 146 de milioane a primit cel puțin o doză, rămâne în urma unui număr de țări în ceea ce privește rata de vaccinare, potrivit Associated Press.
Liderul Kremlinului a mai susținut că țara sa a semnat acorduri internaționale privind exportul serului rusesc Sputnik V pentru vaccinarea a 700 de milioane de persoane, potrivit Hotnews.
Putin a declarat, luni, la o întâlnire cu membrii Guvernului, că este vital ca producția să fie accelerată pentru uz intern. Până acum, 4,3 milioane de ruși au fost vaccinați cu ambele doze.
„Astăzi putem spune cu încredere că vaccinurile rusești sunt absolut de încredere și sigure. (…) Este un succes absolut al oamenilor de știință și al specialiștilor noștri.”, a declarat Vladimir Putin.
Potrivit președintelui, până acum, peste 6 milioane de ruși au fost vaccinați cu prima doză și peste 4 milioane au făcut și rapelul.
Rusia a început campania de vaccinare la începutul lunii decembrie 2020 cu serul de la Sputnik V. Atunci, vaccinul a fost distribuit în 70 de clinici.