Vladimir Putin a constitutit o comisie luna aceasta pentru a aduce modificări Constituţiei. Este de aşteptat ca aceste modificări să slăbească rolul preşedintelui, în perspectiva ca Putin, după 2024, să ocupe altă funcţie în stat decât cea de preşedinte.
Una dintre modificări vizează însă şi schimbarea titlului preşedintelui.
„Sunt câteva propuneri foarte ciudate printre cele avansate până acum. De exemplu, au propus redenumirea poziţiei de şef al statului în Conducător Suprem, spune Pavel Krasheninnikov, co-preşedintele comsiei guvernamentale, potrivit Reuters.
Solicitat pentru un punct de vedere, Kremlinul nu a dorit să se pronunţe într-un sens sau altul, numind ideea „o nouă iniţiativă” dintre multele, care ar putea sau nu să fie implementată.
„În acest moment, totul este la stadiu de discuţie”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse. „Preşedintele Putin nu are nicio părere pe acest subiect”.
Alte propuneri vizează numirea Rusiei drept „putere învingătoare” a celui de-al Doilea Război Mondial, iar ortodoxismul ar fi recunoscută drept religia principală a statului.