UPDATE ora 21:30. Putin şi Erdogan au convenit să „consolideze schimburile comerciale” între țările lor și să „vină în întâmpinarea aşteptărilor mutuale în domeniul economiei şi energiei”, potrivit unei declaraţii comune, adoptată de Putin şi Erdogan și publicată de Kremlin.

Ei au pledat în special pentru aplicarea unor „măsuri concrete” pentru întărirea cooperării în domeniile transportului, agriculturii, industriei şi finanţelor, precum şi în cel al turismului, potrivit aceleiaşi surse.

Din punct de vedere politic, cei doi lideri au subliniat „importanţa crucială a relaţiilor sincere, deschise şi de încredere între Rusia şi Turcia pentru a asigura stabilitatea regională şi internaţională”, precizează comunicatul.

În debutul întâlnirii lor în staţiunea balneară rusă Soci, preşedintele rus i-a mulţumit omologului său turc pentru eforturile sale care i-au permis să găsească un acord între Moscova şi Kiev cu privire la deblocarea livrărilor de cereale ucrainene din porturile ucrainene la Marea Neagră.

„Datorită participării dumneavoastră directe şi medierii secretariatului ONU, problema legată de livrările cerealelor ucrainene provenind din porturi la Marea Neagră a fost rezolvată. Livrările au început deja şi aş vrea să vă mulţumesc pentru aceasta”, a spus Putin.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

El a mai subliniat rolul Ankarei în tranzitul gazelor ruseşti spre Europa, prin gazoductul TurkStream. „Partenerii europeni trebuie să fie recunoscători Turciei pentru că ea asigură tranzitul neîntrerupt al gazelor ruseşti”, a mai spus Putin.

În finalul întrevederii lor, cei doi preşedinţi s-au pus de acord ca livrările de gaze ruseşti către Turcia să fie „parţial plătite în ruble”, a anunţat presei vicepremierul rus Aleksandr Novak, salutând prin aceasta o „nouă etapă şi noi oportunităţi”.

Rusia încearcă de mai multe luni să-şi impună rubla în schimburile internaţionale în faţa euro şi dolarului, pe fondul sancţiunilor economice occidentale fără precedent împotriva Moscovei din cauza conflictului în Ucraina.

Erdogan afirmase deja vineri că speră ca întrevederea sa cu Putin să permită „deschiderea unei pagini foarte diferite în relaţiile” ruso-turce.

Preşedintele turc spusese, de asemenea, că vrea să vorbească cu omologul său rus despre Siria, unde Ankara ameninţă să lanseze o operaţiune militară împotriva grupurilor kurde pe care le califică drept „teroriste” şi la care Moscova se opune.

„Discutarea cu această ocazie a evoluţiilor în Siria va permite calmarea regiunii. Solidaritatea noastră în lupta împotriva terorismului este foarte importantă”, a subliniat Erdogan.

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

Preşedintele turc mai spusese, de altfel, că vrea să se asigure că construcţia centralei nucleare din Akkuyu (sudul Turciei) de către compania nucleară rusă Rosatom va respecta „calendarul stabilit”, în timp ce un litigiu riscă să provoace întârzieri în realizarea acestui megaproiect.


După discuţii politice şi economice „foarte productive” între delegaţiile celor două ţări, Erdogan a spus că întrevederea sa cu Putin de la Soci, o stațiune rusă de pe malul Mării Negre, în sudul Rusiei, va deschide „o nouă pagină” în relaţiile bilaterale, relatează Reuters.

„Întâlnirea noastră va fi finalizată și va deschide o pagină foarte diferită în relațiile Turcia-Rusia”, a spus Erdogan în comentariile difuzate la televiziunea turcă.

Erdogan nu a menționat Ucraina. Dar el a spus că va discuta cu Putin în special despre evoluţiile din Siria, unde Turcia vrea să lanseze o operaţiune militară împotriva miliţiilor kurde pe care le consideră asociate Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

La rândul său, Putin a declarat că speră în semnarea unui acord pentru întărirea cooperării economice cu Turcia.

„Sper că vom putea semna astăzi un memorandum privind întărirea legăturilor noastre economice şi comerciale”, a spus Putin, conform declaraţiilor transmise de televiziunea rusă.

Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți
Recomandări
Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți

Totodată, liderul de la Kremlin l-a lăudat pe omologul său turc pentru rolul său în semnarea acordului pentru deblocarea exporturilor de cereale ucrainene, notează CNN.

„Graţie participării dumneavoastră directe şi medierii secretariatului ONU, problema legată de livrările de cereale ucrainene provenind din porturi de la Marea Neagră a fost soluţionată. Livrările au început deja şi aş vrea să vă mulţumesc”, a spus Putin.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI