Cei doi lideri vor semna o „declaraţie comună privind aprofundarea relaţiilor de parteneriat exhaustiv şi a relaţiei strategice intrând într-o nouă eră”, a afirmat consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov, citat de agenţiile ruse de presă.

În acelaşi timp, Kremlinul a salutat vineri „reţinerea” manifestată de China faţă de conflictul în Ucraina, indicând că preşedintele Xi Jinping va discuta acest subiect cu Vladimir Putin.

„Bineînţeles, conflictul din Ucraina va face parte din discuţii. Noi apreciem în mod deosebit poziţia de reţinere deplină şi echilibrul liderilor chinezi pe această temă”, a declarat consilierul diplomatic al Kremlinului, citat de agenţiile de presă ruse.

Totodată, Uşakov a subliniat că Moscova acordă o atenţie deosebită întâlnirii informale a liderilor Chinei şi Rusiei din data de 20, în prima zi a vizitei lui Xi Jinping în Rusia.

Aşa cum a anunţat anterior Kremlinul, preşedinţii Vladimir Putin şi Xi Jinping vor avea luni, 20 martie, un prânz informal şi îşi vor continua negocierile marţi, după care vor susţine o conferinţă de presă.

„Discuţiile între preşedintele (Putin) şi liderul chinez vor începe în a doua jumătate a zilei de luni. Va fi o întâlnire faţă în faţă, un prânz informal”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presăm potrivit agenției spaniole de presă EFE.

Peskov a adăugat că 21 martie va fi „ziua negocierilor” şi a confirmat că cei doi lideri vor susţine o conferinţă de presă la finalul discuţiilor lor.

„Acordăm o atenţie deosebită acestei convorbiri informale, între patru ochi. În cursul ei vor fi discutate cele mai importante şi sensibile chestiuni legate de relaţiile dintre cele două ţări şi de politică externă”, a subliniat Uşakov.

Potrivit acestuia, cei doi lideri vor difuza luni un editorial care va fi publicat într-un ziar rusesc şi unul chinez, „un semnal important înainte de discuţiile propriu-zise”.

„Sunt sigur că atât liderul nostru, cât şi cel chinez vor face un schimb de opinii cu privire la situaţia actuală în contextul evoluţiei conflictului din Ucraina”, a adăugat el.

Reprezentantul Kremlinului a mai susținut că „o mare parte din evaluarea chineză coincide cu viziunea rusă”.

Beijingul „înţelege cauzele reale ale acestei crize”, iar Moscova a primit de o manieră pozitivă iniţiativa propusă de China pentru soluţionarea conflictului în Ucraina, pe baza unui document publicat pe 24 februarie, a indicat acelaşi consilier prezidenţial.

Rusia și China vor să-și aprofundeze și cooperarea militară

Putin şi Xi vor discuta, de asemenea, despre cooperarea tehnico-militară între cele două state, întâlnire la care vor participa şi ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, şi şeful Serviciului pentru cooperare tehnico-militară, Dmitri Şugaiev.

În plus, în cadrul discuţiilor ruso-chineze la cel mai înalt nivel va fi evaluată cooperarea bilaterală în domeniul energetic, iar reprezentanţi ai marilor companii din ambele ţări vor participa la un prânz comun.

În total, Putin şi Xi intenţionează să semneze în jur de 12 documente, inclusiv două declaraţii privind consolidarea cooperării strategice între părţi şi planuri de interacţiune economică până în 2030.

China insistă că relaţiile strânse dintre Beijing şi Moscova „nu ameninţă nicio ţară” şi că acestea „promovează multipolarizarea lumii”.

Precedenta întâlnire dintre Xi şi Putin a avut loc la Beijing, cu trei săptămâni înainte ca Rusia să-și lanseze invazia din Ucraina.

Relația Moscova -Beijing

În privinţa războiului, Beijingul a menţinut mereu o poziţie ambiguă, pronunţându-se pe de o parte pentru „respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor”, inclusiv a Ucrainei, iar pe de alta pentru a se acorda „atenţie preocupărilor legitime ale tuturor ţărilor”, cu referire la Rusia.

Beijingul a emis recent un plan cu privire la ceea ce el numeşte „conflictul” din Ucraina, în care a apărat respectul pentru suveranitatea tuturor ţărilor, a cerut renunţarea la „mentalitatea de război rece” şi a făcut apel la încetarea focului.

Totodată, China a făcut apel la „reţinere” pentru „a preveni ca situaţia să nu scape de sub control” şi să nu degenereze într-un conflict nuclear, o propunere criticată de Occident pentru că pune pe acelaşi plan „agresorul şi victima”.

Vizita lui Xi Jinping intervine în timp ce Rusia şi-a reorientat masiv economia spre China de la începutul conflictului în Ucraina, după ce Occidentul a impus Moscovei o serie de sancţiuni economice masive.

Mai mulţi analişti apreciază că Moscova riscă de acum să ajungă într-o formă de dependenţă faţă de Beijing, idee contestată de Uşakov. „Nu există un lider şi un subordonat în relaţiile între Rusia şi China. Cele două părţi au încredere una în cealaltă în mod egal”, a susţinut consilierul diplomatic al Kremlinului.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News