”A fost exprimată o idee, dar am refuzat să folosesc
dublurile. A fost în cei mai grei ani ai luptei împotriva terorismului”
provenind din Caucazul de Nord, a afirmat el în interviul pentru TASS.
Potrivit preşedintelui rus, ideea era ca sosia sa să-l
înlocuiască în activităţile şi în locurile cele mai periculoase unde s-ar fi
deplasat.
Acesta nu este un subiect nou, în decembrie 2001, o
femeie i-a adresat preşedintelui aceeaşi întrebare în timpul unei transmisiuni
în direct pe canalele de televiziune ORT şi RTR.
”Mituri și aiureli”
În august 2000, şeful de atunci al Serviciului Federal
de Protecţie (FSO), Evgheni Murov, a spus că Putin nu are niciun fel de sosie
şi că toate speculaţiile pe acest subiect nu sunt decât ”mituri şi aiureli”.
Şeful FSO (Federalnaia Slujba Ohranî), serviciul care
asigură protecţia înalţilor demnitari de la Kremlin, inclusiv a preşedintelui
rus, a recunoscut însă că serviciile de informaţii analizau în perioada
respectivă frecvent posibile ameninţări la securitatea şefului statului
provenind din partea teroriştilor.
Cu toate acestea, recurgerea la sosie ar fi fost ca o
recunoaştere că sistemul de securitate al preşedintelui nu este satisfăcător,
lucru care – potrivit lui Murov – era departe de realitate.
Putin nu folosește tehnologia modernă
În interviu, Putin s-a referit şi la relaţia sa
specială cu dispozitivele mobile moderne, menţionând că este imposibil să
opreşti dezvoltarea tehnologică.
Preşedintele rus a spus în glumă că dezvoltarea rapidă
a tehnologiilor nu i-a provocat disconfort, deoarece ”nu se foloseşte” de
aceste aparate noi.
”Pur şi simplu am alte posibilităţi”, a spus el,
menţionând că foloseşte uneori smartphone-ul atunci când vreun subordonat îi
oferă un telefon mobil, dar este ceva care nu se întâmplă foarte des.
”Mi se pare mai practic să utilizez telefonul special
de comunicare, ridic receptorul şi sunt conectat cu orice abonat”, a explicat
preşedintele rus.