„Moscova nu poate închide ochii la modul în care SUA şi NATO tratează principiul indivizibilităţii securităţii”, a afirmat Putin, care a adăugat că Rusia este pregătită să meargă pe calea negocierii, dar nu renunță la cererile sale.

Principiul indivizibilităţii securităţii, adoptat la Istanbul în 1999, stabileşte că securitatea unui stat nu se poate realiza pe seama securităţii altui stat, notează Agerpres.

În ce privește rachetele cu rază mică și medie, suntem gata de discuții. Toate aspectele discutate de noi trebuie puse într-o singură discuție, fără să le divizăm pe capitole„, a mai afirmat președintele rus.

Vladmir Putin și-a exprimat în mod special nemulţumirea faţă de situaţia din cele două republici separatiste proruse din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk.

Ne-am dori să rezolvăm și să discutăm despre integritatea Ucrainei cu autoritățile din Lugansk și Donețk. Conducerea Ucrainei refuză să respecte Acordurile de la Minsk și acțiunile convenite în formatul de discuții Normandia.

Vladimir Putin:

Totodată, liderul de la Kremlin a acuzat Ucraina că ar fi responsabilă pentru un presupus „genocid” împotriva cetățenilor ruși din regiunea separatistă Donbas, controlată din 2014 de forțele proruse.

Despre votul din Duma privind recunoașterea independenței regiunilor separatiste Donbas, Putin a spus că votul reflectă opinia publică.

„Cei mai mulți cetățeni din Federația Rusă susțin cetățenii din Donețk și Lugansk. Cei mai mulți parlamentari au votat rezoluția. Noi trebuie să facem tot ce putem pentru a rezolva problemele din Donbas. Contez pe partenerii noștri din UE și NATO să ia deciziile corecte”, a afirmat liderul rus.

„Vrem să evităm un război în Europa”

„În ultimii 30 de ani ni s-a spus că nu va exista deloc o extindere a NATO, dar astăzi vedem infrastructura Alianței occidentale chiar la ușa noastră”, a spus Vladimir Putin.

Vrem să negociem, vrem să evităm un război în Europa, de aceea am cerut garanții pentru securitatea noastră, dar nu am primit un răspuns satisfăcător de la Washington și NATO. Suntem gata să discutăm despre asta. Răspunsuri la cererile noastre e singurul mod în care dialogul poate avea loc.

Președintele rus:

Tot astăzi, 15 februarie, după întâlnirea de la Moscova cu Olaf Scholz, președintele rus a declarat că Germania este un „partener cheie al Rusiei” și că ar dori să consolideze relația lor.

Putin a subliniat sectorul energetic ca un domeniu cheie de cooperare cu Germania, invocând conducta Nord Stream 2 dintre cele două țări, care este gata, dar nu funcționează încă.

De asemenea, președintele rus a mai spus că acesta este un „proiect pur comercial” în care nu este implicată politica, iar Rusia este fericită să continue să furnizeze gaz prin Ucraina dacă există cerere pentru acest lucru.

Scholz: Trebuie să se poată găsi o soluţie

Anunţul retragerii unor trupe ruseşti concentrate la frontiera cu Ucraina „este un semn bun, a declarat marţi, la Moscova, cancelarul german Olaf Scholz, potrivit Agerpres.

Cancelarul german s-a declarat convins de asemenea că eforturile diplomatice pentru evitarea unui conflict „sunt departe de a fi epuizate”, adăugând că „este clar pentru toţi europenii că o securitate durabilă nu poate fi obţinută contra Rusiei, ci ea este posibilă doar împreună cu Rusia”.

Trebuie să se poată găsi o soluţie. Indiferent cât de dificilă şi de gravă pare să fie situaţia, refuz să spun că este fără speranţă.

Olaf Scholz:

Occidentul şi Rusia trebuie să încerce să ajungă la un compromis asupra chestiunilor de securitate europeană fără ca niciuna dintre părţi să nu fie nevoită să renunţe „la principiile sale”, a mai spus cancelarul german.

Scholz a mai afirmat că unele aspecte din solicitările Moscovei în privinţa Ucrainei merită luate în considerare.

A fost decizia corectă ca NATO şi Uniunea Europeană să răspundă la scrisorile Rusiei şi, chiar dacă Rusia nu este de acord cu răspunsul, este un semn bun faptul că ea spune că există unele puncte bune în el.

Cancelarul german:

„De asemenea, NATO, UE şi noi nu suntem de acord cu cererile Rusiei, dar considerăm că există unele puncte care merită discutate”, a spus el, adăugând că extinderea NATO spre Est nu se află în prezent pe agendă.

Scholz a răspuns la afirmațiile făcute de Putin legate de tranzitul gazului prin Ucraina.

„Suntem angajaţi să garantăm că tranzitul gazului în Europa funcţionează prin Ucraina, Belarus, Polonia şi (gazoductul) Nord Stream 1 în conformitate cu acordurile pe care le avem. Şi vrem de asemenea să asigurăm o evoluţie paşnică în Europa”, a precizat cancelarul.

Întrebat despre gazoductul Nord Stream 2, el a reiterat că, deşi vrea să garanteze că nu va avea loc nicio confruntare în Ucraina, dacă acest lucru se va întâmpla totuşi, atunci vor exista consecinţe.

NATO nu vede încă semnele unei retrageri

Kremlinul a confirmat marţi retragerea unei părţi din forţele ruse staţionate lângă frontiera cu Ucraina, evocând un „proces obişnuit” şi denunţând „isteria” Occidentului cu privire la o presupusă invadare iminentă a acestei ţări de către Rusia, informează AFP, citată de Agerpres.

Cu toate acestea, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat, înainte de conferința comună Putin-Scholz, că nu vede încă semnele unei „dezescaladări reale” din partea Rusiei.

El a admis că declarațiile oficiale de la Moscova oferă motive pentru un „optimism precaut”, dar a adăugat că „până acum, nu am văzut semnele unei dezescaladări în teren”.

„Nu am văzut semnele unei reduceri a prezenței militare a Rusiei, dar vom continua să monitorizăm”, a spus el, potrivit The Guardian.

 
 

Urmărește-ne pe Google News