Fosta campioană olimpică și mondială la gimnastică ritmică, Alina Kabaeva, i-ar fi dăruit deja trei fii lui Vladimir Putin, iar acum ar fi însărcinată a treia oară. Vestea l-ar fi luat prin surprindere chiar pe liderul de la Kremlin, notează The Sun, care citează canalul de Telegram al unui post rusesc de știri, General SVR.
Putin ar fi aflat vestea chiar în toiul pregătirilor pentru parada de luni din Piața Roșie, organizată pentru celebrarea zilei de 9 mai, Ziua Victoriei.
Potrivit Blick, o doctoriță elvețiană a asistat-o pe Alina Kabaeva la cele două nașteri anterioare, prima oară la Lugano, în 2015, apoi, în 2019, la Moscova.
„Alina nu poate avea altă relație, ar fi prea periculos pentru ea”
Ziarul a citat drept sursă pentru informații o persoană „care o cunoaște personal pe Kabaeva și care este foarte apropiată de ginecologul elvețian”.
Relația Alinei cu Putin există. Copiii lor, doi fii, sunt copiii lui Putin. Alina nu poate avea altă relație. Ar fi fost prea periculos pentru ea.
O sursă apropiată Alinei Kabaeva:
Potrivit sursei, în timpul primei sarcini, „amanta lui Putin a călătorit de mai multe ori la Lugano pentru controale de rutină. Ea a locuit fie fie în vila medicului din cartierul de lux Collina dOro, fie în hotelul Principe Leopoldo”.
Kabaeva este descrisă de sursă drept o „femeie foarte plăcută, fără bodyguarzi. A fost însoțită de mama și sora ei”.
Ginecologul elvețian care o are în grijă pe Alina Kabaeva a emigrat în Elveția din Rusia în urmă cu mai bine de 30 de ani și l-a cunoscut pe Putin din tinerețe, la Sankt Petersburg. Ea a renunțat la numele de fată rusesc și și-a luat cetățenia elvețiană.
Vladimir Putin a fost căsătorit cu Liudmila Putin, cea cu care are două fiice, Maria, 27 de ani, şi Ekaterina, 26 de ani.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Foto: EPA