Într-o videoconferință cu ministrul apărării, Serghei Șoigu, și Igor Krokhmal, comandantul fregatei „Amiral Gorșkov”, Putin a spus că nava a fost dotată cu arme hipersonice Zircon, aceasta fiind una dintre cele mai moderne nave de luptă ale marinei ruse.

„De data aceasta, nava este echipată cu cel mai recent sistem de rachete hipersonice – Zircon – care nu are rival”, a declarat Putin.

„Aș dori să urez echipajului navei succes în serviciul lor pentru binele patriei”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Șoigu a declarat că nava Amiral Gorșkov va naviga spre oceanele Atlantic și Indian și spre Marea Mediterană.

Ministrul rus a adăugat că rachetele hipersonice, cunoscute sub numele de Tsirkon sau Zircon, pot depăși orice sistem de apărare antirachetă.

„Această navă, înarmată cu rachete Zircon, este capabilă să efectueze lovituri precise și puternice împotriva inamicului pe mare și pe uscat”, a mai spus Șoigu.

Rachetele zboară cu o viteză de nouă ori mai mare decât cea a sunetului și au o rază de acțiune de peste 1.000 km, a precizat ministrul rus al apărării.

Rusia, China și Statele Unite se află în prezent într-o cursă a armelor hipersonice. Datorită vitezei lor – de peste cinci ori mai mare decât viteza sunetului – și a manevrabilității, astfel de arme sunt considerate o modalitate de a obține un avantaj asupra oricărui adversar.

Ținta unei arme hipersonice este mult mai dificil de calculat decât în cazul rachetelor balistice intercontinentale.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News