Vladimir Putin beneficiază de măsuri speciale de protecție în fața coronavirusului: oricine îl vizitează în această perioadă trebuie să treacă printr-un tunel special de dezinfectare, notează The Guardian.

Tunelul, fabricat de o companie rusească, a fost instalat în reședința oficială a liderului de la Kremlin, aflată în afara Moscovei, acolo unde își primește vizitatorii.

Un clip publicat de agenția de știri RIA a arătat și cum funcționează acest tunel. Oamenii trec prin el, în timp ce sunt pulverizați din tavan și dintr-o parte cu un dezinfectant.


https://twitter.com/rianru/status/1272933335573159938?ref_src=twsrc%5Etfw 

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, declarase în aprilie că toți cei care se întâlnesc cu președintele sunt testați pentru coronavirus. O lună mai târziu, chiar Peskov a anunțat că a fost testat pozitiv.

Rusia a confirmat până în prezent peste 500.000 de infecții, dar numărul deceselor este relativ redus – puțin peste 7.000. Mai mulți critici, inclusiv din Rusia, au pus însă sub semnul întrebării acuratețea datelor oficiale oferite de autorități.

 
 

Urmărește-ne pe Google News