Preşedinţia rusă a transmis că Vladimir Putin va aborda cu înalţii oficiali italieni ‘probleme-cheie ale cooperării bilaterale în domeniile politic, comercial, economic, cultural şi umanitar, precum şi chestiuni din actualitatea internaţională şi regională, potrivit Agerpres.
Se aşteaptă ca preşedintele Putin şi premierul Conte să participe la o reuniune a Forumului ruso-italian pentru societatea civilă.
Vizita preşedintelui rus Vladimir Putin în Italia urmează celei a premierului italian Giuseppe Conte în Rusia din octombrie 2018.
Vaticanul a confirmat vizita preşedintelui rus Vladimir Putin la Vatican la 4 iulie, menţionând că problema conflictului din estul Ucrainei va fi din nou în centrul discuţiilor dintre Papa Francisc şi Putin, după ce au discutat-o şi în timpul unei întâlniri în 2015.
Foto: EPA