Potrivit președinției ruse, aceste muzee vor prezenta „evenimentele din cadrul operațiunii militare speciale și faptele eroice ale participanților la aceasta”.
Ministerul Apărării de la Moscova a fost îndrumat să identifice artefactele potrivite pentru a fi expuse în muzee.
De asemenea, conducerile Ministerului Culturii, Ministerului Apărării, Ministerului Educației și Științei și Ministerului Educației trebuie să raporteze până la finalul acestui an progresele făcute în organizarea galeriilor care vor fi gestionate de autoritățile regionale și municipale.
Între timp, autoritățile ucrainene estimează că în cele 14 luni de război, sectorul cultural al țării lor a suferit pierderi de aproximativ 7 miliarde de dolari.
„Estimăm pagubele în domeniul culturii la aproximativ 7 miliarde de dolari. Și asta nu doar din cauza bombardamentelor, ci în general pierderilor de venituri și altor lucruri. Prin urmare, atunci când vorbim despre restaurare, acordăm întotdeauna atenție faptului că restaurarea trebuie să aibă loc și în domeniul culturii”, a declarat ministrul culturii și politicii informaționale, Oleksandr Tkachenko, într-un interviu pentru Interfax Ucraina, citat de publicația Pravda.
Foto: EPA