După postarea în limba română în care îşi cere iertare pentru că „am postat acea caricatura cu trimiteri rasiste”, Vladimir Tismăneanu a revenit după 8 ore cu scuze mai ample.

În noul mesaj, scris în limba engleză, profesorul de ştiinţe politice spune că „după ce am petrecut ore reflectând, aș dori să-mi cer scuze finale pentru meme-ul rasist, nepotrivit și cel mai important, dureros pe care l-am postat”.

Deși nu m-am gândit profund la implicațiile rasiste în acest moment, ar fi trebuit. Am şters postarea imediat ce mi-am dat seama. Nu este o scuză că nu trăiesc în România, ar fi trebuit să fac mai multe cercetări și să recunosc că acest lucru nu a fost amuzant.

Vladimir Tismăneanu, profesor la Universitatea din Maryland

Tismăneanu mai spune şi ce ar vrea să facă în viitor pentru a-şi repara eroarea: „Știu că unii pot să nu accepte scuzele astea sau să creadă ce spun și ăsta e dreptul lor. Știu că nu există cuvinte magice pentru a repara durerea pe care am provocat-o. Acestea fiind spuse, sunt deschis să lucrez cu cei care activează în comunitatea romilor despre cum să combatem ura, intoleranța și bigotismul”.

Profesorul român
în vârstă de 68 de ani a încheiat mulţumindu-le celor care i-au luat apărarea: „Voi
învăţa din această greșeală și sper că reacția a arătat și altora că genul ăsta
de glume nu sunt amuzante, ci sunt dureroase pentru mulți. Mulțumesc celor care
au scris pentru a-mi apăra reputația cât și celor care au fost critici cu bună
credință.”

 
 

Urmărește-ne pe Google News