„Principalele mele îngrijorări sunt în legătură cu programa de Bacalaureat și cu ce trebuie să înveți pentru BAC. De 12 ani m-aș fi așteptat ca acest sistem să evolueze. Dar nu am văzut vreo evoluție a sistemului, de când am intrat eu în clasa I până acum. Cred că în continuare învățăm lucruri învechite”, a spus Selly la Digi24.
„Să înveți zeci de pagini de comentarii în loc să-ți formezi tu părerea despre opera aia, să tocești ce a spus alt critic despre o operă nu mi se pare cea mai inteligentă abordare”, a adăugat el.
Andrei Selaru (Selly) este cel mai cunoscut tânăr din rândul vloggerilor din România, având un număr impresionant de urmăritori pe canalul de YouTube.
Examenul naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, a început astăzi, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Vezi subiectele la Română la BAC 2020.
Marţi, 23 iunie, se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă, iar miercuri, 24 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului.
Ultima probă scrisă de la Bacalaureat 2020 este proba la alegere a profilului şi a specializării, programată joi, 25 iunie.