UPDATE. Organizaţia neguvernamentală FILIA, care susţine drepturile femeilor, anunţă că a făcut o plângere penală pe numele vloggerului Alexandru Bălan. Organizaţia îl acuză de instigare publică la săvârșirea infracțiunii de viol, agresiune sexuală și act sexual cu un minor, precum şi incitare la ură sau discriminare.

Youtuber-ul român Alexandru Bălan, cu peste 850.000 de urmăritori pe canalul său, spune că mesajul său a fost înţeles greşit de public.

“Dacă stau acum să gândesc la rece chestia asta, a fost o glumă extraordinar de proastă, recunosc lucrul ăsta şi vreau să vă spun că îmi pare rău. Acest clip este extras dintr-un live de divertisment pe care l-am făcut acum câţiva ani, îmi cer scuze în mod oficial pentru că videoclipul meu a deranjat”, spune Alexandru Bălan, în vârstă de 28 ani, potrivit Adevărul.

El susține că afirmațiile sale, în care a descris cu lux de amănunte cum ar viola fetele minore care se îmbracă „prea sumar“, au fost de fapt „o glumă extrem de proastă”.

Îmi doream să se uite foarte mulţi oameni la mine şi vă spun sincer că nu am crezut că o să se ajungă aici. Toate storytime-urile mele sunt înflorite şi spuse pentru audienţa publicului.

Alexandru Bălan, vlogger:

El a arătat și ce alte videoclipuri, în care susține că până acum a promovat și subiecte legate de importanța educației, în care le spunea tinerilor „că e bine să meargă la școală”. Cu toate acestea, într-un alt video din 2019, acesta a povestit cu amănunte cum „a bătut o blondă la Untold”, pentru că i-ar fi furat locul în fața scenei. „Am sărit cu picioarele pe ea”, a povestit el atunci.

Declarațiile actuale ale vloggerului Colo au stârnit reacții puternice și pe rețelele de socializare. Oana Băluţă, conferenţiar universitar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea Bucureşti, a scris pe pagina de Facebook că acesta este „o lepră morală”

“În România există un vlogger impotent moral, Alexandru Bălan pe numele lui, dar cunoscut drept Colo pe numele de scenă. Băiatul acesta reprobabil moral a spus într-un video cum ar viola minore de 15-16 ani fiindcă se îmbracă provocator”, scrie Oana Băluţă.

Descreieratul le numește “copile” pe fete, dar moralmente nu are nici o disonanță cognitivă să propovăduiască online violul “La modul cu picioare-n gură, s-o scuipi în gură, să-i zici «Oh! Cine-i tăticul tău», să-i dai cu palme, s-o ţii cu capul de pereţi, să-i pui aşa piciorul pe faţă…”. Băiatul acesta de 28 de ani este o lepră morală. Sper ca Poliția și magistrații să cerceteze cu seriozitate cazul și pericolul pe care îl reprezintă băiatul.

Oana Băluţă:

Violul este una dintre cele mai cumplite forme de violență pe care o poți exercita asupra unei persoane. Violul este una dintre manifestările răului, mai spune Oana Băluţă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News