„Pe 21 martie 2021, în jurul orei 15.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 33 ani, din județul Constanța, care conducea un autoturism pe DN1E, pe raza stațiunii Râșnov, din județul Brașov. La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive din organism”, a transmis IPJ Brașov, într-un comunicat.
Potrivit surselor Observatornews.ro șoferul respectiv este vloggerul Matei Dima, însă contactat de Pagina de Media, acesta a refuzat să facă orice fel de declarații.
„Nu pot să declar nimic momentan, că se preia și se schimbă, deja am niște chestii care nu sunt adevărate, dar am zis măcar să o spun personal. Nu am nimic momentan să zic. Las organele de poliție să-și facă treaba. Până nu se stabilește clar ce s-a întâmplat, nu știu”.
„Nu m-am urcat beat sau drogat la volan”
Ulterior, Dima a scris un mesaj pe paginile sale de pe rețelele sociale, în care a negat că s-ar fi urcat băut sau drogat la volan.
„Voiam să vă mulțumesc pentru mesajele de susținere din ultimele ore. Nu m-am urcat beat, drogat sau orice altceva la volan. Am făcut o boacănă acum ceva timp și din această cauză mi-au luat carnetul, asta e, îmi asum. Le mulțumesc mult polițiștilor, au fost foarte drăguți cu mine, că eram într-o situație nouă și chiar m-au ajutat. All the best”, a spus BRomania, pe Instagram.
BRomania este creator de conținut online, actor și regizor. El a apărut și în reclame TV, cum ar fi cele pentru brand-ul Vodafone cu care a început colaborarea în 2016. Pe contul de Instagram, BRomania este urmărit de peste 1,2 milioane de persoane.
Foto: Facebook BRomania