Selly s-a referit în principal la educația civică, materie predată la gimnaziu și care ar trebui să pregătească tinerii pentru societatea democratică, să-i învețe rolul instituțiilor statului și al cetățenilor. Lucrurile nu stau însă chiar așa, crede Selly.

„Am făcut educaţie civică în clasele primare şi la gimnaziu. La gimnaziu am studiat pe un manual neactualizat după intrarea României în UE. Profesoara ne spunea: învăţaţi pentru capacitate!

Nu în clasa a opta ar trebui să înveţi despre ordonanţe de urgenţă, ci la liceu, când eşti aproape de vot. Aşa ar trebui să ştii ce face un parlamentar, un ministru, un preşedinte. Ce este ordonanţa de urgenţă, ce face Înalta Curte, ce face procurorul general, ce atribuţii are preşedintele.

Şcoala românească ar trebui să facă mai multe lucruri care să te pregătească pentru actualitate.

De exemplu, şcoala nu te invaţă ce să faci cu banii. Niciodată nu ni s-a explicat nimic despre corupţie.

Nu am fost încurajaţi să criticăm.

Protestul tinerilor neinformaţi, care ies şi ţipă, dar nu ştiu exact despre ce e vorba, nu cred că ajută. Acolo, școala trebuie să intervină”, a explicat vloggerul, într-un interviu Digi24.

Selly: „Doamna Andronescu vorbea despre respect, asta mi s-a părut cel mai comic”

Selly a vorbit și despre ministrul educației, Ecaterina Andronescu, și despre respectul de care ar trebui să se bucure un profesor.

Sunt foarte mulţi profesori pe care îi am la inimă, am avut noroc de profesori buni, pasionaţi, implicaţi.

Nu cred că e uşor să fii profesor când această meserie îşi pierde tot mai mult respectul. Chiar doamna ministru Andronescu vorbea despre respect, asta mi s-a părut cel mai comic. Nu mi se pare că dumneaei a avut în 3 mandate vreun respect pentru învăţământ. Mi s-a părut, de exemplu, că a creat fabricile de diplome, a mai spus vloggerul adolescent.


Citește și: VIDEO INTERVIU / Dacian Cioloș: „Membrii Guvernului nu gândesc cu mintea lor”. Ce își reproșează din perioada în care a fost premier și cum caracterizează mandatul lui Dăncilă


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News