Selly, care a împlinit 20 de ani, a postat imagini de la petrecere pe contul său de Instagram, iar acest lucru a ajuns în atenția poliției, conform G4media.ro.
În imagini, se vede că la eveniment au participat mai multe persoane, printre care și cântărețul de manele Tzancă Uraganu.
Petrecerea a avut loc sâmbătă seară, arată și postările artistului pe Instagram, de la categoria „story”, adică cele care rămân doar 24 de ore. Iar după aproximativ zece ore de la postarea imaginilor de la petrecere, Selly a publicat o înregistrare în care spunea: „A fost o petrecere extraordinară, băieți, vă mulțumesc”.
Ulterior, autoritățile au informat, într-un comunicat, că a avut loc „un eveniment privat”, la care au participat peste 20 de persoane, încălcându-se regulile autorităților pe timp de epidemie de COVID-19. Poliția a anunțat că trei persoane au fost identificate. Conform surselor Libertatea, una dintre ele este Selly.
„La data de 28 februarie, polițiștii orașului Snagov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în orașul Snagov a fost organizat un eveniment privat, la care au participat peste 20 de persoane, încălcând normele de protecție sanitară”, a explicat IPJ Ilfov, în comunicatul remis Libertatea.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat, până la acest moment, proprietarul societății, un participant și organizatorul evenimentului. Aceștia au fost sancționați contravențional, conform prevederilor Legii nr. 55/2020, cu amenzi în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
IPJ Ilfov:
Contactat de Libertatea, Selly a refuzat să comenteze situația.