O parte dintre clienții Vodafone au primit în aceste zile un sms prin care erau notificați că începând din luna octombrie „o parte din condițiile contractuale din abonament” se vor modifica. Sms-ul conținea și un link către un document cu „detalii complete” din care clienții aflau, de fapt, că urmează să plătească mai mult pentru serviciile companiei.
Un client care avea abonament de 15 euro pe lună a trimis pentru Libertatea notificarea primită.
„În contextul majorării costurilor legate de furnizarea serviciilor mobile (cum ar fi, de exemplu, creșterea costurilor de furnizare a energiei electrice și a carburantului) te informăm asupra următoarelor modificări ale contractului tău de servicii”, se arată în notificare.
Modificările intră în vigoare începând cu factura din octombrie, iar clienții care nu sunt de acord cu prevederile au 30 de zile la dispoziție de la data informării pentru a denunța contractul și a trece la alt operator.
Ce tarife cresc
Conform documentului, mai multe clauze ale contractului se modifică:
- Prețul lunar al abonamentului crește cu un euro, fără modificarea perioadei contractuale
- Tariful pentru factura tipărită va fi de un euro pentru fiecare exemplar fizic. Acesta nu se aplică pentru cei care optează pentru factura electronică.
- În cazul suspendării serviciilor, pentru reconectare se va aplica un tarif de 3 euro.
- Tarifele standard naționale de voce, SMS și date se modifică, iar noile prețuri sunt: 0,2 euro/ minut și 0,05 euro/SMS către orice rețea națională; cele de internet mobil vor fi de 5 euro/5 GB la nivel național, indiferent de traficul consumat din totalul de 5 GB. Tarifele conțin TVA.
- Este introdusă o clauză care permite Vodafone să crească anual prețurile cu maximum 3%, în cazul fluctuațiilor de preț la bunuri și servicii.
Ce spune compania
Întrebat de Libertatea, grupul Vodafone spune că majorările nu au legătură cu situația actuală din piața energiei, ci cu scumpirile pe care le-au avut până acum furnizorii săi și pe care aceștia le-au transferat în costuri.
„Ca urmare a creșterii costurilor legate de furnizarea serviciilor noastre, inclusiv ale unora dintre extraopțiunile oferite clienților, prețurile abonamentelor vor fi majorate proporțional”.
Majorările comunicate clienților în această perioadă nu au legătură cu situația actuală de pe piața energiei, situație intervenită ulterior primelor anunțuri de modificare a tarifelor.
Vodafone, pentru Libertatea:
„Situația” din piața energiei la care face referire operatorul este adoptarea Ordonanței de Urgență pe energie de către Guvern, care scoate operatorii de telecomunicații de sub prevederile prin care beneficiau de preț plafonat.
Compania mai susține că majorarea de un euro se va aplica doar celor pentru care se emit facturi tipărite, scopul fiind reducerea consumului de hârtie.
„Notificarea trimisă clienților cuprinde și informarea legată de aplicarea tarifului de 1 euro doar clienților pentru care se emit facturi tipărite, cu scopul reducerii consumului de hârtie. Pentru evitarea acestui cost, le recomandăm clienților noștri să activeze factura în format electronic în aplicația My Vodafone”, mai arată compania.
Avertismentul operatorilor
Asociația Operatorilor Mobili din România (AOMR), din care fac parte Orange, Vodafone și Telekom, a avertizat la începutul lunii septembrie că măsurile aduse de noua ordonanță pe energie destabilizează piața telecom.
Ordonanța prevede plafonarea prețului la maximum 1 leu/kWh pentru 85% din consumul de energie.
Însă operatorii de telecomunicații nu mai beneficiază de plafonarea prețurilor la energia electrică consumată.
Operatorii susțineau atunci că România are cele mai mici prețuri la telefonie și internet din Uniunea Europeană, deși serviciile sunt mai bune.
„Menționăm că România beneficiază de cele mai mici prețuri la telefonie și internet din Europa, venitul mediu per utilizator fiind de 6,3 euro comparativ cu, spre exemplu, 11,38 euro în Ungaria, 14,92 euro în Spania, 20,17 euro în Franța, în vreme ce calitatea serviciilor din România este superioară calității serviciilor din celelalte țări europene”, potrivit AOMR.
Precedentul Ordonanței 114
Marea majoritate a operatorilor de telefonie, inclusiv Vodafone, a scumpit abonamentele și după aprobarea celebrei Ordonanțe 114/2018.
Aceasta a introdus o taxă de 3% în telecomunicații. Ulterior, autoritățile au renunțat la ea.
Cum arată piața de telecomunicații din România
Conform datelor de la Ministerul Finanțelor, Vodafone a consemnat în 2021 afaceri de 4,58 miliarde de lei și o pierdere de 410 milioane de lei. Compania avea la finalul anului trecut 3.713 salariați.
Orange România a raportat afaceri de 5,84 miliarde de lei și un profit net de 597 de milioane de lei. Compania avea 2.377 de salariați.
Telekom Mobile a avut anul trecut afaceri de 1,85 miliarde de lei și un câștig net de 179 milioane de lei. Compania avea 853 de angajați.
Al patrulea jucător din domeniul comunicațiilor este RCS&RDS, care deține Digi. Compania a anunțat afaceri de 4,62 miliarde de lei și un profit de 506 milioane de lei. Grupul avea 10.554 de angajați.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro