Domnul Drăgan s-a născut aproape de Turda, în septembrie 1936, iar de 20 de ani a ieșit la pensie. Asta nu l-a împiedicat însă ca vara aceasta să fie proaspătul absolvent al unei școli postliceale și să devină analist-programator.
Inginer de mine, conform primei sale meserii, Vasile Drăgan spune că a lucrat atât în subteran, cât și la suprafață, iar în final ca șef de serviciu la salarizare, însă după ce a ieșit la pensie, dorința de a ține mintea ocupată l-a determinat să studieze informatica, notează infoaries.ro.
Citește și: EXCLUSIV/ Miniona AMI, senzație la plajă! Și-a băgat corpul în revizie
A început cu un curs de inițiere în operarea calculatorului, iar în final a ales să se înscrie în clasa postliceală a Colegiului Național David Prodan de la Cugir.
“Mergeam la piață, când am auzit o vecină vorbind despre o rețetă ce putea fi găsită pe internet. Ce-o fi ăla internet, ce eu nu pot să știu, m-am întrebat? Așa m-am înscris la un curs de operare pe calcultator. Am scris o carte, autobiografică, Incursiuni în memorie, am început să o scriu de mână apoi pe calculator. Atunci m-am întrebat de ce să nu învăț ce e cu informatica asta, ca să-mi tin mintea ocupată”, a declarat, pentru sursa citată, absolventul de 80 de ani.
Povestind despre ambiția lui de a învăța carte și la 80 de ani, omul arată și o urmă de umor, dar devine serios când le transmite un mesaj celor tineri:
“Eu niciodată nu am fost obosit la lucru, pentru că îmi plăcea. Folosiți-vă mintea, faceti școală, învățați ce vă place și nu leneviți”.
Citește și: 20 de ani de la moartea prințesei Diana. Amintirile prinților William și Harry despre mama lor
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro