Sute de trecători au lăsat inhibiţiile la o parte şi au jucat volei, zilele trecute, în centrul Capitalei. Organizatorii le-au pus la dispoziţie mingi, tricouri, şepci, băuturi răcoritoare şi arbitri care să stabilească câştigătorii în mod regulamentar. Cu un nisip auriu superb, adus tocmai de pe plajele însorite ale Mediteranei, terenul a fost deschis curioşilor pentru voleiul de dimineaţă (9.30 – 11.00) şi pentru voleiul de seară (19.00 – 22.00), iar turiştii străini, care treceau prin zonă, s-au băgat şi ei la joc şi au făcut poze.
Tricouri, sucuri şi arbitri, gratis
Iniţiativa acestei acţiuni, denumită sugestiv „Programul pentru un stil de viaţă mai sănătos”, aparţine International Advertising Association România şi Consiliului Naţional al Audioviziualului, cu sprijinul mai multor companii multinaţionale. Acest program militează pentru mişcare în fiecare zi şi adoptarea unui stil de viaţă mai sănătos.
În străinătate este ceva obişnuit
Voleiul pe plajă are ca loc de naştere coastele însorite ale Californiei, unde s-a jucat primul meci în 1915. Din Statele Unite s-a răspândit apoi în America de Sud, iar pe celebra plajă braziliană Copacabana a trecut de la statutul de sport la religie. Ultima tendinţă este ca unele competiţii profesioniste să se desfăşoare în centrul unor oraşe importante, precum Paris, Atlanta, Klagenfurt sau Hamburg, pentru a atrage un număr cât mai mare de spectatori.
Foto – Gabriel Chirea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro