Primul punct din planul victoriei prevede invitarea țării sale în NATO

Într-o conferință de presă ținută alături de premierul croat Andrej Plenkovici, după summitul Europa de Sud-Est-Ucraina, Volodimir Zelenski a declarat că primul punct din planul victoriei prevede invitarea țării sale în NATO.

În opinia lui Zelenski, aderarea Ucrainei la NATO „va rezolva incertitudinea geopolitică din Europa”. În același timp, a spus președintele ucrainean, liderul rus Vladimir Putin „va pierde din punct de vedere geopolitic”.

Ucraina nu va mai fi niciodată cucerită de Rusia

„Rusia trebuie să recunoască că în Europa există granițe, state independente și fiecare are dreptul să-și aleagă propriul viitor. Adevărul este că acceptarea de către Rusia a acestei realități poate începe doar cu conștientizarea că Ucraina nu va mai fi niciodată cucerită de Rusia. Fără certitudine geopolitică nu va exista pace”, a subliniat șeful statului ucrainean, citat de Ukrainska Pravda.

Pe de altă parte, Zelenski a declarat că situația de pe câmpul de luptă „creează oportunitatea” de a lua măsuri pentru a pune capăt războiului din Ucraina nu mai târziu de 2025.

Președintele ucrainean a cerut totodată Uniunii Europene să primească „toate naţiunile democratice ale Europei”. „Dacă Europa nu este astăzi unită, nu va fi în pace. Procesele de aderare trebuie deci finalizate”, a declarat el, pledând nu numai pentru cauza Kievului – care a început negocierile de aderare în iunie, alături de Republica Moldova, ci şi pentru cea a mai multor ţări balcanice, care aşteaptă de ani de zile să adere la UE.

Solicitând Bruxellesului să primească „toate naţiunile democratice ale Europei, inclusiv pe ale voastre”, preşedintele Zelenski a adăugat că „nimănui din Europa nu trebuie să i se amintească cât de importantă este stabilitatea pentru Balcani”.

Aliații iau în considerare să propună Ucrainei „pași concreți” privind aderarea la NATO

Croația este prima etapă a unui turneu diplomatic european efectuat de Zelenski în cursul acestei săptămâni. În afară de prezența la summitul Europa de Sud-Est-Ucraina, Zelenski a semnat cu țara gazdă un acord de cooperare pe termen lung.

Premierul croat Andrej Plenkovici, care s-a deplasat de trei ori la Kiev de la lansarea invaziei ruse la scară largă, la 24 februarie 2022, a promis că ţara sa va da dovadă de „solidaritate cu Ucraina, inclusiv militar”.

Președintele ucrainean este așteptat vineri la Vatican pentru o întrevedere cu Papa Francisc. În afară de Papa Francisc, Zelenski va fi primit de șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, președintele francez Emmanuel Macron și premierul britanic Keir Starmer.

Volodimir Zelenski ar fi trebuit să participe și la summitul de la Ramstein, pentru a-și prezenta „planul victoriei” în fața țărilor donatoare, dar evenimentul a fost amânat din cauza lipsei lui Joe Biden, nevoit să renunțe la călătoriile programate în Germania și Angola din cauza uraganului Milton.

Aliații iau în considerare să propună Ucrainei „pași concreți” privind aderarea la NATO, după cum dezvăluie The Washington Post, în timp ce Financial Times susține, pe surse, că există o discuție privind soluționarea războiului din Ucraina pe „modelul german”, sau „NATO în schimbul teritoriilor” cucerite de Rusia și recuperarea acestora pe cale diplomatică, atunci când se va ivi ocazia.

Urmărește-ne pe Google News