Într-un interviu acordat postului de televiziune Fox News, Volodimir Zelenski a ținut să se adreseze congresemenilor americani care au votat împotriva acestui ajutor propus de președintele american Joe Biden.
„Ei trebuie să ştie că aceşti bani merg înainte de toate în industria americană de apărare, care va primi zeci de miliarde de dolari. Să fiţi siguri că totul merge pe câmpul de luptă, pentru a susţine armata ucraineană, dar şi pentru a apăra democraţia în lume”, a declarat șeful statului ucrainean.
„Nu avem secrete” faţă de SUA, a subliniat Zelesnki, care pledează în favoarea „transparenţei” Ucrainei faţă de partenerii săi.
Liderul de la Kiev face aceste declaraţii în contextul în care corupţia este considerată un flagel endemic în Ucraina. La sfârşitul lunii ianuarie anul curent, Serviciul de Securitate ale Ucrainei (SBU) a dezvăluit un nou dosar de delapidare implicând oficiali din Ministerul Apărării de la Kiev. Mai recent, ministrul ucrainean al agriculturii, Mikola Solski, a fost acuzat de faptul că şi-a însuşit terenuri de stat în valoare de aproape 6,9 milioane de euro.
Zelenski a vorbit totodată despre alegerile programate pentru toamna acestui an în SUA. Întrebat despre o eventuală victorie a republicanului Donald Trump în cursa pentru Casa Albă, liderul de la Kiev şi-a exprimat „speranţa” ca fostul președinte american „să nu se opună” țării sale în fața invaziei ruse.
„Bineînţeles, el poate avea opinii divergente depre anumite detalii, dar dacă viziunea generală şi valorile comune sunt împărtăşite, vom putea lucra” împreună, a conchis Volodimir Zelenski.
pikpik • 27.04.2024, 11:27
***
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
symypescarul • 27.04.2024, 10:33
Ca industria armamentului american sa prospere,stocurile trebuie vandute in toata lumea...DAR cu conditia sa fie multe razboaie pe TERRA;))))...daca NU SUNT...NO OFFENSE noi le CREEM;)))))))...De ce credeti ca USA este tara TUTUROR POSIBILITATILOR?????...NAIVILOR!!!!!
floris • 27.04.2024, 23:52

te crezi mare destept si atotstiutor dar de fapt tu esti ala *** !!! ce se intampla acu in lume se intampla ca americanii is mai slabi acum ca inainte nu ca vor sa vanda arme si sunt cativa ”imparati”care au prins curaj si cred ca ii pot invinge. eu nu sunt asa ”istet” ca tine sa stiu daca au sanse cu americanii sau numai se infumureaza dar din pacate pentru noi timpul o sa arate asta si oricare ar fi rezultatul o sa fie vremuri grele !
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
VolodimirZelenski • 27.04.2024, 15:12
symypescarul • 27.04.2024, 10:33
Ca industria armamentului american sa prospere,stocurile trebuie vandute in toata lumea...DAR cu conditia sa fie multe razboaie pe TERRA;))))...daca NU SUNT...NO OFFENSE noi le CREEM;)))))))...De ce credeti ca USA este tara TUTUROR POSIBILITATILOR?????...NAIVILOR!!!!!
De industria rusa de armament nu zici nimic?