„Renault, Auchan, Leroy Merlin trebuie să înceteze să mai sponsorizeze mașina de război rusească, să oprească finanţarea uciderii copiilor şi a femeilor, şi a violurilor. Companiile franceze trebuie să părăsească piața rusă”, a spus Zelenski, în discursul rostit în Parlamentul francez.

Zelenski a adăugat că „valorile și oamenii sunt mai importante decât profitul”, iar Ucraina are nevoie de mai mult ajutor. 

„Toată lumea trebuie să-şi amintească asta: valorile sunt mai importante decât profiturile, oamenii sunt mai importanţi decât profitul. Şi dacă ne uităm în viitor, la cum vom trăi după război, avem nevoie de garanţii privind securitatea noastră, avem nevoie de garanţii că un nou război nu va fi posibil în lumea noastră”, a mai spus președintele ucrainean.

Contactată de Reuters, Renault nu a fost disponibilă să comenteze declarațiile președintelui. Compania a anunțat anterior că ia din nou în vedere să-și suspende producția la fabrica din Moscova din cauza problemelor de logistică.

De asemenea, retailerul Auchan și Leroy Merlin, care aparține de Auchan, au refuzat să facă vreun comentariu.

Companiile franceze, inclusiv Total şi Danone, sunt intens criticate că încă operează în Rusia. Zelenski nu le-a numit, dar a cerut în general firmelor franceze să iasă de pe piaţa rusă.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News