Rachetele de croazieră Tomahawk pot lovi ținte la mai mult de 1.500 de kilometri distanță – de șapte ori mai departe decât cele ATACMS pe care Ucraina l-a primit în număr limitat.
Oficialul american a comentat o astfel de solicitare a Kievului ca fiind „absolut nerealistă”.
Lista țintelor „cu rază lungă” din Rusia pe care Ucraina le-a prezentat Statelor Unite în încercarea de a primi permisiunea de a folosi rachete americane pe teritoriul rus ar depăși semnificativ numărul de rachete pe care „SUA sau vreun alt aliat” l-ar putea oferi Ucrainei fără a pune în pericol propriile nevoi în caz de escaladare în Orientul Mijlociu sau în Asia.
Citând patru surse, The New York Times amintește, de asemenea, că Volodimir Zelenski, după o întâlnirea cu președintele american Joe Biden din septembrie, a fost „uimit” de refuzul de a ridica restricțiile privind loviturile în adâncimea teritoriului rus.
Săptămâna trecută, consilierul prezidențial al SUA pentru Securitate Națională, Jake Sullivan, a declarat că poziția Casei Albe în ceea ce privește permisiunea ca Ucraina să efectueze lovituri cu rază lungă de acțiune în interiorul Federației Ruse nu s-a schimbat, însă negocierile continuă.
Președintele rus Vladimir Putin a avertizat că o astfel de permisiune din partea aliaților occidentali ai Ucrainei va fi considerată ca o participare directă a țărilor NATO la război și că Rusia ia în calcul mai multe opțiuni de răspuns.
Vladov • 31.10.2024, 10:43
Oare cat mai dureaza pana cand va cere RACHETE NUCLEARE, 3 luni, 5 luni ? Daca isi mai aduce cineva aminte, sau daca mai vrea cineva, la inceputul razboiului SUA se jura cu mana pe inima ca nu le va da ucrainenilor decat armament usor, pusti, aruncatoare de grenade, etc ! Acum au ajuns deja la rachete de croaziera... Sincer, ma simt tare papagal...😞
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 31.10.2024, 15:09

Pentru că americanii au fost pr0ști, dar de atunci s-au mai deșteptat. Și ei, și Europa. Păcat că nu destul de mult... Iar ucrainenii au fost cei mai mari pr0ști: au avut un arsenal nuclear care-i punea la adăpost de orice atac, dar l-au cedat în schimbul unor promisiuni rusești.
Vladov • 04.11.2024, 09:24

De acord, cu o singura obiectie: NU s-au mai desteptat.
Avocatulplus7 • 31.10.2024, 10:31
de ce se sterg mesajele? Libertatea de exprimare e doar pt unii? Nu am scris decat ca refuzul americanilor inseamna inceputul sfarsitului pt ucrainianieni, ceea ce se vede si pe campul de lupta.
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 31.10.2024, 15:10
Avocatulplus7 • 31.10.2024, 10:31
de ce se sterg mesajele? Libertatea de exprimare e doar pt unii? Nu am scris decat ca refuzul americanilor inseamna inceputul sfarsitului pt ucrainianieni, ceea ce se vede si pe campul de lupta.
Da, da, sfârșitul a început pentru ucraineni de la bun început. Nu te pui cu Rusia și te aștepți să supraviețuiești, nu? Știm povestea, o tot repetați cu disperare.
proprietarypoet • 30.10.2024, 16:37
Iar urmatorul teritoriu ar trebui (in capul tau, si dupa ce Putin ar castiga razboiul) sa fie Transilvania cedata Ungariei, nu? E, keep dreaming.
Avocatulplus7 • 30.10.2024, 20:35
proprietarypoet • 30.10.2024, 16:37
Iar urmatorul teritoriu ar trebui (in capul tau, si dupa ce Putin ar castiga razboiul) sa fie Transilvania cedata Ungariei, nu? E, keep dreaming.
ce legatura are una cu alta? Selidovo, Transilvania?
luisharcsa • 30.10.2024, 18:51
proprietarypoet • 30.10.2024, 16:37
Iar urmatorul teritoriu ar trebui (in capul tau, si dupa ce Putin ar castiga razboiul) sa fie Transilvania cedata Ungariei, nu? E, keep dreaming.
De unde ai dedus tu asta?
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 30.10.2024, 21:57
luisharcsa • 30.10.2024, 18:51
De unde ai dedus tu asta?
Hmm, ia să vedem: în mai 2024, Mihail Khazin, analist la Sputnik și lingău al Liderului Suprem, declara că după ce Trump câștigă alegerile în SUA, Ungaria primește Transilvania și împarte Croația cu Serbia. Oare o fi vorbit aşa, de capul lui, cum tind să facă ziariştii de casă ai Kremlinulu?