Șeful statului ucrainean a dat asigurări că Rusia va ști ce înseamnă represaliile pentru invazia nejustificată lansată la 24 februarie 2022. „Ucrainenii îşi plătesc întotdeauna datoriile. Iar cei care au adus nenorocirea pe pământul nostru o vor găsi la ei acasă. Cu dobândă. Oricine încearcă să semene răul pe pământul nostru va culege roadele acestuia pe propriul teritoriu. Aceasta nu este o profeţie, nu este jubilare, nu este răzbunare oarbă; este un fel de model. Este dreptate. Un bumerang pentru rău”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a sugerat că a înregistrat acest videoclip în zona de frontieră din care forțele armate ale Kievului au pătruns în Rusia în data de 6 august și au ocupat peste 1.200 de kilometri din teritoriul rus. „Iar lansarea sa a început nu departe de locul în care înregistrez acest discurs. Regiunea Sumî. Mohriţia. Râul Psel. La câţiva kilometri de graniţa noastră. Graniţa dintre Ucraina şi opresiune, dintre viaţă şi moarte. Graniţa dintre un stat european independent şi organizaţia teroristă numărul unu în lume”, a afirmat el.

„Acum 913 zile, Rusia a declanşat un război împotriva noastră, inclusiv prin regiunea Sumi. A încălcat nu numai frontierele noastre suverane, ci şi limitele cruzimii şi ale bunului simţ. S-a străduit la nesfârşit pentru un singur lucru: să ne distrugă. În schimb, astăzi sărbătorim cea de-a 33-a Zi a Independenţei Ucrainei. Şi tot ceea ce inamicul aducea pe pământul nostru s-a întors acum la el acasă”, a insistat președintele ucrainean.

„Iar cel care a vrut să transforme ţara noastră într-o zonă-tampon ar trebui să se gândească la prevenirea transformării ţării sale într-o federaţie-tampon. Acesta este modul în care răspunde independenţa. Ea ripostează pentru civilii noştri, care sunt vizaţi de bombe aeriene ghidate, pentru părinţii noştri care au încărunţit, pentru copiii noştri care sunt obligaţi să înveţe în subteran”, a conchis Zelenski.

 
 

Urmărește-ne pe Google News