Un oficial de rang înalt de la Kiev a spus că ucrainenii își doresc ca în ultimele luni de mandat, Biden să „facă istorie”, relatează BBC.
Chiar dacă detaliile planului ucrainean nu au fost dezvăluite, este probabil ca strategia să conțină solicitări de sprijin financiar și militar suplimentar, dar și garanții de securitate pentru viitor.
Volodimir Zelenski spune că planul este realizat asemenea unui „pod” către oprirea războiului, care, după părerea sa, ar putea să se încheie mai devreme decât se crede.
În cazul în care Occidentul întărește poziția Ucrainei, acesta crede că liderul Rusiei ar putea fi împins spre pace diplomatică.
Abil în relațiile publice, Volodimir Zelenski dorește să abordeze criticile din SUA, care au pus la îndoială dorința de a continua să se investească bani în situația Ucrainei, fiind promovat un plan aparent pentru pacea eventuală. Volodimir Zelenski depune un efort diplomatic mare în spatele planului de victorie.
Luni, el a vorbit în cadrul unei dezbateri despre cum ar trebui reformată ONU. Marți, el s-a adresat Consiliului de Securitate, iar miercuri urmează să țină un discurs în fața Adunării Generale.
„Acest plan este conceput având în vedere sprijinul lui Biden”
Între timp, președintele ucrainean se va întâlni cu lideri mondiali și politicieni americani. Într-unul din numeroasele interviuri, Volodimir Zelenski a declarat pentru The New Yorker că trebuie convenit planul de victorie, iar în lunile octombrie, noiembrie și decembrie, Ucraina trebuie întărită.
„În primul rând, acest plan este conceput având în vedere sprijinul lui Biden”, a spus Zelenski.
Nu este garantat acest sprijin, dar Zelenski mizează pe obținerea acestuia.
Situația se va schimba radical dacă Donald Trump va câștiga alegerile. În cadrul unui miting de campanie de luni, Zelenski a fost ironizat de fostul președinte, drept „cel mai mare vânzător din istorie, de fiecare dată când vine în această țară, pleacă cu 60 de miliarde de dolari”.
Donald Trump și-a reafirmat poziția că ar îndemna Ucraina și Rusia să încheie un acord, în scopul de a fi pus capăt războiului, unul de care Kiev se teme că i-ar forța să accepte pierderi teritoriale.
Teama împinge efortul diplomatic din spatele planului de victorie al lui Volodimir Zelenski de săptămâna aceasta. Unii diplomați sunt sceptici cu privire la faptul că planul ar putea determina Rusia să se așeze la masa de negocieri. Acum depinde de răspunsul lui Biden. Planul urmează să fie prezentat și legislatorilor din Congres, dar și lui Trump și rivalei sale prezidențiale, Kamala Harris.
Donald Trump a susținut că ar încheia în 24 de ore războiul, fapt ce a dus la temeri că nominalizatul republican ar forța Kievul să facă împotriva voinței sale concesii teritoriale.
Este un moment crucial pentru liderul ucrainean, pe măsură ce alegerile din SUA se apropie, iar trupele Moscovei continuă să obțină câștiguri, în estul Ucrainei, pas cu pas.
În „planul de victorie, o prioritate va fi „să lovească Rusia puternic”, consideră un analist militar, Mykhailo Samus, director al New Geopolitics Research Network.
Potrivit lui Samus, oferirea Ucrainei capaciății de distrugere a infrastructurii militare pe o rază de 300 de kilometri, poate afecta operațiunile ofensive ale kremlinului în Donbas, dar și capacitatea de „neutralizare” a incursiunii continue a Ucrainei în regiunea Kursk din Rusia.
Acest lucru ar însemna obținerea permsiunii, refuzată până acum, de folosire a rachetelor occidentale cu rază lungă de acțiune asupra unor ținte din adâncul teritoriului Rusiei.