În deschiderea celui de-al patrulea summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), la Palatul Blenheim, lângă Oxford, locul de naştere al fostului premier britanic Winston Churchill, Zelenski a evocat că tocmai curajul a fost trăsătura distinctă a acestui om de stat britanic şi, în acest spirit, este important ca europenii să fie „uniţi”, transmit agențiile de presă EFE și AFP, preluate de Agerpres.
Președintele ucrainean a subliniat că liderul de la Kremlin Vladimir Putin a „eșuat” până acum în tentativa sa de a destabiliza Europa. Cu toate acestea, Putin va încerca în continuare să semene dezbinare în Europa, iar „unii ar putea fi tentaţi să-şi trădeze şi să-şi slăbească vecinii”, a avertizat Zelenski, într-o referire clară la adresa lui Viktor Orban.
Viktor Orban, prezent şi el la Blenheim, a întreprins o aşa-numită „misiune de pace” la Moscova şi Beijing fără a avea mandat din partea Uniunii Europene.
„Dacă cineva încearcă să rezolve problemele pe la spatele altora sau chiar în detrimentul altcuiva (…), de ce ar trebui să ţinem cont de această persoană?”, s-a întrebat retoric preşedintele ucrainean în faţa altor lideri de stat din Europa.
Orban, a cărui ţară exercită de la 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a reiterat joi, la sosirea sa la summitul CPE, că este „imposibil să se găsească o soluţie pe câmpul de luptă” în Ucraina. Premierul ungar insistă de ceva timp cu această idee pentru a face presiuni în vederea lansării unor negocieri favorabile Rusiei.
La fel cum lumea se uită la realizările lui Churchill pentru victoria asupra agresiunii naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945), Zelenski s-a întrebat ce vor spune generaţiile viitoare când vor privi înapoi la situaţia actuală din Ucraina.
„Va fi Europa un continent care nici nu se predă, nici nu se vinde tiranilor? Va fi un continent al naţiunilor şi al comunităţilor? Vom vedea în ce măsură curajul generaţiilor precedente ne-a ajutat şi a asigurat această Europă pentru noi şi pentru copiii noştri”, a declarat șeful statului ucrainean.
„Este foarte important să menţinem unitatea în Europa, căci unitatea permite întotdeauna luarea unor decizii puternice”, a pledat Zelenski, îndemnând toate ţările să sprijine eforturile de pace şi să dea dovadă de leadership.
Președintele ucrainean a mai spus că este important ca ţările din întreaga lume să dea dovadă de curaj şi să ignore tentativele de şantaj. „Sunt necesare eforturi comune pentru binele păcii. Atunci când agresorul pierde, lumea câştigă”, a afirmat el, precizând că Putin „nu a obţinut nimic semnificativ” în intervenţia sa militară şi că lupta actuală trebuie câştigată cu arme şi diplomaţie.
Cu cât apărarea Ucrainei este mai eficientă, cu atât Putin va fi mai dezarmat, a insistat Zelenski. Armamentul va permite distrugerea rachetelor lansate de Rusia asupra civililor ucraineni şi a unei mari părţi din capacitatea acesteia de a continua războiul, a subliniat el.
Volodimir Zelenski a mulţumit ţărilor care sprijină Ucraina în drumul ei spre Uniunea Europeană şi Alianţa Nord-Atlantică şi care îşi dau concursul pentru organizarea summitului de pace pentru Ucraina. „Aceasta demonstrează că, chiar şi în cele mai dificile circumstanţe, UE îşi poate respecta promisiunile”, a apreciat șeful statului ucrainean.