Sancțiunile Japoniei împotriva a 76 de persoane, șapte bănci și alte 12 organisme din Rusia vizează, în prezent, mai mulți oficiali din domeniul apărării, dar și exportatorul de arme Rosoboronexport, deținut de statul rus. De asemenea, Japonia a anunțat că va revoca statutul comercial al Rusiei de „cea mai favorizată națiune”.
Adresându-se prin videoconferință Parlamentului de la Tokyo, Zelenski a mulțumit Japoniei pentru că a deschis calea în rândul națiunilor asiatice în condamnarea invaziei Rusiei și adoptarea de sancțiuni.
„Statele responsabile se unesc pentru a apăra pacea”, a spus Zelenski. „Sunt recunoscător statului dumneavoastră pentru poziţia sa de principiu într-un asemenea moment istoric, pentru asistenţa reală acordată Ucrainei, a mai declarat liderul ucrainean în fața parlamentarilor niponi.
„Ați fost prima țară din Asia care a început cu adevărat să facă presiuni asupra Rusiei pentru a restabili pacea, care a susținut sancțiunile împotriva Rusiei și vă îndemn să continuați să faceți acest lucru”, a mai afirmat Zelenski.
Ca răspuns la sancțiunile impuse asupra sa, Rusia, care numește acțiunea din Ucraina „o operațiune specială”, s-a retras marți din negocierile privind tratatul de pace cu Japonia și a înghețat proiectele economice comune legate de insulele Kurile, revendicate de ambele țări.
Cunoscute în Japonia sub numele de Teritoriile de Nord, statutul lor este una dintre principalele bariere în calea unui pact între cele două națiuni, care ar pune capăt oficial celui de-al Doilea Război Mondial.
Fără să prezinte dovezi, Zelenski a spus că forțele ruse pregătesc noi atacuri în așa-numita zonă de excludere din jurul centralei nucleare de la Cernobîl, după ce luna trecută acestea au ocupat centrala nefuncțională, în primele etape ale războiului din Ucraina.
Liderul ucrainean nu a oferit alte detalii despre atacurile pe care Rusia le-ar plănui.
Luptele în unele zone ale Ucrainei sunt atât de de dure, încât oamenii nu pot nici măcar să-și îngroape rudele moarte, le-a mai transmis Zelenski parlamentarilor de la Tokyo.
„Lumea este în pragul multor crize noi”, a afirmat președintele Ucrainei. „Provocările alimentare și cele de mediu sunt fără precedent”, a adăugat acesta.
Parlamentarii niponi au aplaudat la începutul declarațiilor lui Zelenski și l-au ovaționat în picioare la final, într-o sală plină, în cadrul primului eveniment de acest gen din istoria Japoniei – în care un lider străin se adresează Legislativului țării prin videoconferință.
Prim-ministrul japozen Fumio Kishida a stat în primul rând, cu ministrul de externe, Yoshimasa Hayashi, și ministrul apărării, Nobuo Kishi, alături de el.
Miercuri, președintele Zelenski va vorbi în fața Adunării Naționale Franceze, iar joi acesta se va adresa Parlamentului Suediei.
Tot joi, liderul ucrainean va ţine un discurs la summit-ul NATO de la Bruxelles, unde va fi prezent și președintele american Joe Biden.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia