„Un atac demn de dispreţ şi cinic” a ucis o persoană civilă şi trei salvatori care tocmai sosiseră la faţa locului, după un prim atac, denunţă Volodimir Zelenski.
Preşedintele ucrainean cere de luni de zile Occidentului să-i furnizeze sisteme de apărare aeriană suplimentare.
Patru persoane au murit, dintre care trei salvatori, şi cinci au fost rănite într-o „a doua lovitură” asupra unui loc care tocmai fusese bombardat într-un „cartier dens populat din Harkov”, a anunţat primarul Igor Terejov. În plus, o lovitură într-o „zonă rezidenţială” din alt cartier a ucis o a cincea persoană, a precizat primarul pe Telegram.
Comandantul regiunii militare Harkov, Oleg Sinegubov, a anunţat un atac cu „cel puţin 15 drone” inamice, dintre care unele au fost doborâte de apărarea antiaeriană.
Oraşele Ucrainei sunt ţintite aproape în fiecare noapte în atacuri ruseşti. Harkovul, care se află în apropierea frontierei, în nord-estul Ucrainei, este al doilea cel mai mare oraş şi unul dintre oraşele luate cu regularitate ca ţintă.