Foarte greu de stiut cine a organizat atacul, cine i-a instruit pe teroristi, cine le-a furnizat arme. Nici pana acum nu s-a descoperit cine a distrus gazoductul Nord Stream. Sau nu a avut interes.

Se știe cine, dar când sunt americanii implicați , se păstrează tăcerea.
Au fost ucrainieni cu sprijin american.
Terorist e doar cel ce lovește în interesele americane…

Da, mă, normal că ucrainenii cu americanii, cum tot ei au fost și în 2000. Iar acum, singura soluție să compenseze pentru asta este predarea imediată a Ucrainei, Moldovei și țărilor baltice, dezmembrarea NATO și instalarea de guverne "prietenești" până la Rin (minus Ungaria, că aia deja e foarte prietenoasă), care să supravegheze denazificarea și plata de despăgubiri pentru daunele produse pașnicei Rusii, sub atenta protecție a invincibilei Armate Roșii.
Repet, atentatul e o situatie ciudata pt ca s a produs aproape de Moscova, inima Rusiei, pt ca Isis e mai aproape de Rusia decat de Europa sau Sua, pt ca in ultimii 10 ani, Isis a atacat numai in Europa si Sua, pt ca e fix dupa un nou mandat controversat a lui Putin, pt ca e pe fond de razboi cu Ukraina, pt ca serviciile secrete rusesti, unele dintre cele mai bune n au aflat nimic, pt ca Putin e kbist si pt ca Iliescu cand a chemat minerii a avut gandirea kgbista si seamana izbitor cu acest caz
Trandafir • 24.03.2024, 08:18
Foarte greu de stiut cine a organizat atacul, cine i-a instruit pe teroristi, cine le-a furnizat arme. Nici pana acum nu s-a descoperit cine a distrus gazoductul Nord Stream. Sau nu a avut interes.
Zorro2024 • 24.03.2024, 14:33

Se știe cine, dar când sunt americanii implicați , se păstrează tăcerea. Au fost ucrainieni cu sprijin american. Terorist e doar cel ce lovește în interesele americane…
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 25.03.2024, 03:04
Zorro2024 • 24.03.2024, 14:33
Se știe cine, dar când sunt americanii implicați , se păstrează tăcerea. Au fost ucrainieni cu sprijin american. Terorist e doar cel ce lovește în interesele americane…
Da, mă, normal că ucrainenii cu americanii, cum tot ei au fost și în 2000. Iar acum, singura soluție să compenseze pentru asta este predarea imediată a Ucrainei, Moldovei și țărilor baltice, dezmembrarea NATO și instalarea de guverne "prietenești" până la Rin (minus Ungaria, că aia deja e foarte prietenoasă), care să supravegheze denazificarea și plata de despăgubiri pentru daunele produse pașnicei Rusii, sub atenta protecție a invincibilei Armate Roșii.
golgol • 24.03.2024, 08:14
Repet, atentatul e o situatie ciudata pt ca s a produs aproape de Moscova, inima Rusiei, pt ca Isis e mai aproape de Rusia decat de Europa sau Sua, pt ca in ultimii 10 ani, Isis a atacat numai in Europa si Sua, pt ca e fix dupa un nou mandat controversat a lui Putin, pt ca e pe fond de razboi cu Ukraina, pt ca serviciile secrete rusesti, unele dintre cele mai bune n au aflat nimic, pt ca Putin e kbist si pt ca Iliescu cand a chemat minerii a avut gandirea kgbista si seamana izbitor cu acest caz
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.