Zelenski a descris livrarea de ajutor militar, în special de sisteme de apărare antiaeriană precum sistemele Patriot, pe care Ucraina se bazează foarte mult în războiul său cu Rusia, drept „un mare pas înainte, dar înainte de asta, doi paşi înapoi”.

„Fiecare decizie la care ajungem noi, apoi mai târziu toţi împreună, este întârziată cu aproximativ un an”, a spus el, purtând tricou şi pantaloni kaki şi ridicând din când în când vocea.

Remarcile sale dure vin într-un moment periculos pentru forţele sale, care sunt depăşite de armata Moscovei atât ca număr de personal, cât şi ca înzestrare militară, pierzând teritoriu în nord-estul şi estul ţării.

În mod clar frustrat de ceea ce el vede ca întârzieri şi ezitări din partea partenerilor din Occident, Zelenski a sugerat modalităţi prin care aliaţii ar putea ajuta mai direct, inclusiv prin doborârea rachetelor ruseşti deasupra teritoriului ucrainean în anumite circumstanţe.

Potrivit preşedintelui ucrainean, situaţia pe câmpul de luptă din nord-estul ţării se află acum sub control, după ce forţele Moscovei au trecut graniţa şi au lansat incursiuni spre oraşul Harkov, centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume din nord-estul Ucrainei.

Cum au ajuns piața și supermarketul jucători politici. Florin Dumitrescu, antropolog: „Echipa lui Georgescu instrumentalizează un tip de naționalism banal” | Interviu
Recomandări
Cum au ajuns piața și supermarketul jucători politici. Florin Dumitrescu, antropolog: „Echipa lui Georgescu instrumentalizează un tip de naționalism banal” | Interviu

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (10)

VolodimirZelenski   •   21.05.2024, 20:43

@Daniel_DNL tu esti cel care scrie aberatii, pentru ca valoarea e mult mai mare.

Aura1   •   21.05.2024, 09:33

Ne-am săturat de războiul tău, mai lasă-ne...

    VolodimirZelenski   •   21.05.2024, 13:50

    Aura1   •  21.05.2024, 09:33

    Ne-am săturat de războiul tău, mai lasă-ne...

    Si eu m-am saturat, numai ca Vladimir Vladimirovici este cauza.

      Daniel_DNL   •   21.05.2024, 14:22

      VolodimirZelenski   •  21.05.2024, 13:50

      Si eu m-am saturat, numai ca Vladimir Vladimirovici este cauza.

      Cauza e pierdută... acum ucrainenii cersesc negocieri, dar nu mai.este cine sa negocieze. Rusii nu negociaza cu cerșetori sau presedinte nelegitim

        VolodimirZelenski   •   21.05.2024, 16:22

        Daniel_DNL   •  21.05.2024, 14:22

        Cauza e pierdută... acum ucrainenii cersesc negocieri, dar nu mai.este cine sa negocieze. Rusii nu negociaza cu cerșetori sau presedinte nelegitim

        Ruzii au cersit pana acum negocieri, stai tu calm. Ar continua sa cerseasca daca i-am si asculta.

Daniel_DNL   •   21.05.2024, 08:58

Si cum ar putea Romania sa doboare rachetele si dronele din Ucraina, tinand cont de distanța asa de mare?

    VolodimirZelenski   •   21.05.2024, 13:51

    Daniel_DNL   •  21.05.2024, 08:58

    Si cum ar putea Romania sa doboare rachetele si dronele din Ucraina, tinand cont de distanța asa de mare?

    Simplu: cu armele. Cu injuraturi nu functioneaza.

      Daniel_DNL   •   21.05.2024, 14:22

      VolodimirZelenski   •  21.05.2024, 13:51

      Simplu: cu armele. Cu injuraturi nu functioneaza.

      Si ce aștepți, pune mana pe arme si doboara

        VolodimirZelenski   •   21.05.2024, 16:23

        Daniel_DNL   •  21.05.2024, 14:22

        Si ce aștepți, pune mana pe arme si doboara

        V-am doborat o jumatate de milion de soldati. Vom mai dobori de 10 ori pe atat, daca e necesar.

          Daniel_DNL   •   21.05.2024, 18:21

          VolodimirZelenski   •  21.05.2024, 16:23

          V-am doborat o jumatate de milion de soldati. Vom mai dobori de 10 ori pe atat, daca e necesar.

          Tu sigur traiesti in alta lume, in lumea ta paralelă. Ucraina a avut 1 milion de soldați, si acum nu mai are soldați, vor soldați NATO, si tu scrii aici aberații....nu ți-e rușine?

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Viva.ro
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Până unde poate merge cinismul? Alina Sorescu încă mai are lucruri îngrozitoare de povestit despre fostul soț, Alexandru Ciucu. Situația cu prima lor născută, Carolina, e strigătoare la cer
Libertateapentrufemei.ro
Până unde poate merge cinismul? Alina Sorescu încă mai are lucruri îngrozitoare de povestit despre fostul soț, Alexandru Ciucu. Situația cu prima lor născută, Carolina, e strigătoare la cer
Ajutorul nesperat primit de Kremlin: Trump face treaba Rusiei și taie Europa în bucăți distrugând alianțele Occidentale
Adevarul.ro
Ajutorul nesperat primit de Kremlin: Trump face treaba Rusiei și taie Europa în bucăți distrugând alianțele Occidentale
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Doi livratori de mâncare, atacați cu lopeți de mai mulți indivizi, în Sectorul 6. Unul dintre ei, bătut crunt: "Cu beţe, topoare, secure"
Observatornews.ro
Doi livratori de mâncare, atacați cu lopeți de mai mulți indivizi, în Sectorul 6. Unul dintre ei, bătut crunt: "Cu beţe, topoare, secure"
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane
HOROSCOP
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI