Acordul negociat în iulie anul trecut de Națiunile Unite și Turcia a permis exportul de cereale ucrainene, în siguranță, prin Marea Neagră, după începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina.
„Chiar și fără Federația Rusă, trebuie făcut totul pentru ca noi să putem folosi acest coridor al Mării Negre. Nu ne este teamă”, a declarat Zelenski, citat de purtătorul său de cuvânt Serhii Nikiforov.
„Am fost abordați de companii, de proprietari de nave. Ei au spus că sunt pregătiți, dacă Ucraina le dă undă verde, iar Turcia continuă să le lase să treacă, atunci toată lumea este pregătită să continue să furnizeze grâne”, a adăugat liderul de la Kiev.
Zelenski a precizat că Ucraina a încheiat două acorduri privind exporturile de cereale – unul cu Turcia și Națiunile Unite, iar celălalt cu Rusia, Turcia și Națiunile Unite.
El a ordonat Ministerului ucrainean de Externe să pregătească o notă oficială pentru ONU și Turcia pentru a afla dacă sunt gata să continue Inițiativa de la Marea Neagră, așa cum este denumit oficial acordul.
Șeful diplomației ucrainene: „Rusia să înceteze cu jocurile foamei”
Ministrul de externe, Dmitro Kuleba, care se află la New York în această săptămână pentru a participa la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, a îndemnat Rusia să înceteze „jocurile foamei”.
„Rezultatul imediat al neprelungirii acordului va însemna că prețurile la cereale pe tot globul vor crește, iar oamenii din cele mai vulnerabile regiuni din Asia, Africa, vor simți acest lucru, iar acesta este rezultatul acțiunilor Rusiei”, a declarat Kuleba, într-un interviu acordat CBS Mornings.
„Așadar, Rusia folosește foametea ca instrument de șantaj la nivel mondial, urmărindu-și propriul interes comercial. Să înceteze cu jocurile foamei”, a mai spus șeful diplomației ucrainene.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Frumosul1 • 17.07.2023, 19:06
Deja a crescut prețul grânelor pe bursă după măsura anunțată de ruși sper sa se descurce și fermierii români