„Noaptea aceasta va fi cea mai grea. Inamicul îşi va folosi toată puterea pentru a sfărâma apărarea noastră în cel mai josnic, dur şi inuman mod. Trebuie să rezistăm. Noaptea va fi foarte grea, va fi mai grea decât ziua, a spus Zelenski într-o declarație de presă, potrivit news.ro.

„Multe oraşe ale statului nostru sunt atacate: Cernihiv, Sumy, Harkov, băieţii şi fetele noştri din Donbas, oraşele din sud. O atenţie deosebită la Kiev! Nu putem pierde capitala”, a subliniat el.

Vineri „a fost o zi grea, dar curajoasă. Luptăm pentru statul nostru pe toate fronturile, în sud, în est, în nord şi în multe dintre oraşele frumoasei noastre ţări”, a mai spus Zelenski, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Obiectivul nostru principal este să punem capăt acestui masacru. Pierderile inamicului sunt foarte grave.

Preşedintele Ucrainei, Volomir Zelenski:

Ucraina este în continuare pregătită de discuţii cu Rusia pentru încetarea focului

Totodată, un purtător de cuvânt al lui Volodimir Zelenski a transmis din nou că Ucraina este pregătită de discuţii cu Rusia pentru încetarea imediată a focului.

„Ucraina a fost şi rămâne pregătită să vorbească despre încetarea focului şi despre pace. Aceasta este poziţia noastră neschimbată. Am fost de acord cu oferta preşedintelui rus. Chiar în acest moment, părţile se consultă cu privire la locul şi momentul desfăşurării procesului de negociere”, a spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui ucrainean, Serghei Nikiforov, vineri noapte, potrivit news.ro.

„Cu cât vor începe discuţiile mai devreme, cu atât vor fi mai multe şanse de a restabili viaţa normală”, a adăugat el.

A treia zi de atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei

Afirmațiile președintelui Ucrainei vin în contextul în care atacurile Rusiei împotriva Ucrainei au intrat în a treia zi, sâmbătă, 26 februarie. Presa ucraineană a transmis că s-au auzit focuri de armă și sirene pe străzile din Kiev.

Totodată, și martori citați de agenția Reuters au raportat că au auzit focuri de armă intense din partea de vest a Kievului, în timp ce oamenii au fugit în adăposturi.

Ucraina a anunțat vineri, 25 februarie, la amiază, că vrea pace şi este dispusă să poarte discuţii cu Rusia, iar șeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat că Rusia este dispusă să negocieze cu Ucraina dacă ţara condusă de Zelenski „depune armele”.

Totodată, comunitatea internaţională a decis să adopte noile sancţiuni împotriva guvernului rus pentru a lovi economia, sistemul energetic şi afacerile țării conduse de Vladimir Putin.

.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

 
 

Urmărește-ne pe Google News