Competenţele noii structuri de intervenţie rapidă, ale sistemului de organizare şi funcţionare pe linie ierarhică au fost făcute publice de Primarul Neculai Onţanu şi comandantul „Diviziei Civice Voluntară de Educaţie şi Instruire pentru Situaţii de Urgenţă” (D.C.V.E.I.S.U.) – Bucureşti, domnul general de brigadă dr. (r) Constantin Apetroaie.
„Divizia Civică Voluntară de Educaţie şi Instruire pentru Situaţii de Urgenţă” (D.C.V.E.I.S.U.) – Bucureşti reprezintă o forţă suplimentară, bine pregătită şi antrenată, menită să intervină rapid în cazul  dezastrelor, alături de celelalte forţe specializate, crescând astfel şansele de salvare a victimelor şi limitarea pagubelor materiale.
Pentru a explica necesitatea acestei structuri importante, primarul Neculai Onţanu a dat exemplu, în antiteză, unor ţări precum Japonia şi Turcia, unde populaţia a trebuit să facă faţă unor situaţii grave, de calamităţi naturale. S-a dovedit că, în cazul Turciei, cetăţenii şi autorităţile  nu a făcut pregătiţi să intervină oportun şi în timp util, comparativ cu Japonia, unde aceştia au ştiut exact cum trebuie să procedeze. „Tocmai de aceea avem nevoie de oameni instruiţi şi specializaţi pe baza principiului voluntariatului, care trebuie să capete contur şi în ţara noastră, urmând cursuri de pregătire a managementului situaţiilor de urgenţă. Elevi, studenţi, administratori şi preşedinţi de bloc, agenţi economici din sectorul 2 sunt în prezent implicaţi în acest proiect care, pe de o parte va ajuta la prevenţia unor catastrofe şi la salvarea de vieţi omeneşti, dar va duce inclusiv la crearea unei conştiinţe civice, demne de o ţară civilizată şi responsabilă” – a declarat primarul Neculai Onţanu. Domnia sa a spus că ar fi bine ca proiectul să se extindă şi la nivelul tuturor sectoarelor Capitalei şi la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti.
 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News