Pentru înscriere ca voluntar în Divizia Civică, cei interesaţi, indiferent că sunt elevi, adulţi sau persoane în vârstă, trebuie să depună o cerere la sediul diviziei din Şoseaua Pantelimon numărul 301. Ulterior, dosarul se completează cu avizul de le mediul de familie şi cazier judiciar, precum şi o copie după cartea de identitate. Persoana respectivă va susţine un examen psihologic şi dacă îl va promova va deveni voluntar şi va intra în programul de pregătire de specialitate pentru intervenţia în situaţii de urgenţă.
Divizia Civică Voluntară are următoarele domenii de activitate:
• acțiuni de intervenție la situații de urgență şi participări în parteneriat la acţiuni civice de mare amploare în cadrul comunităţii,
• instruirea și pregătirea voluntarilor pentru intervenția în situații de urgență: cutremure, incendii, explozii, avarii la reţelele de utilităţi publice etc,
• formarea, evaluarea și certificarea competenței profesionale a personalului propriu pentru intervenții în situații de urgență,
• informarea și instruirea populației privind cunoașterea și respectarea regulilor și măsurilor de apărare împotriva incendiilor, intervenția, salvarea, acordarea primului ajutor și protecția persoanelor, a animalelor și a bunurilor periclitate de incendii sau în alte situații de urgență: cutremure, incendii, explozii, avarii la reţelele de utilităţi publice, etc
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro