“Va fi cel mai sărac Paşte al românilor, aşa cum au fost şi Sărbătorile de iarnă, când s-au înregistrat scăderi record de vânzări. Preţurile sunt prea mari în comparaţie cu veniturile, iar mulţi români nu-şi vor permite o masă decentă de Paşte”, ne-a declarat Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară.
Preţurile vor mai creşte
Că vin vremuri grele o confirmă şi vânzătorii din pieţe. Tanti Florica, din Călăraşi, vinde în piaţa Obor din Capitală legumele din solarele sale. “Înainte de Paşte sigur creştem preţurile! Vremea rea ne-a afectat recoltele, iar cheltuielile noastre s-au mărit în ultimul an, aşa că trebuie să ne scoatem şi noi pârleala”, ne-a spus vânzătoarea.
Cererea pentru carnea de miel e mică
Anul acesta nu ducem lipsă de miei. Sunt circa 6 milioane de exemplare, însă este posibil ca fermierii să arunce la gunoi multă carne, pentru că nu se va vinde. “Cererea e mică, pentru că oamenii nu mai au bani”, spun sindicaliştii din domeniu. Potrivit lui Dragoş Frumosu, dacă altădată românii cumpărau un miel întreg, în acest an abia dacă îşi vor permite o pulpă. Un kilogram de miel (carcasă) costă circa 25 de lei.