Senatorii au adoptat, în şedinţa plenului de marţi, iniţiativa legislativă a lui Sorin Ilieşiu privind condamnarea totalitarismului comunist şi cultivarea memoriei naţionale antitotalitare, care prevede înfiinţarea Muzeului Naţional al Totalitarismului Comunist şi construirea Monumentului naţional al victimelor totalitarismului comunist.
Potrivit propunerii de lege, care a primit amendamente în Comisia juridică, acest monument va fi amplasat în centrul intersecţiei de la Piaţa Universităţii din Bucureşti, „simbol al luptei anticomuniste”, fiind reprezentat de o cruce din oţel inoxidabil având o dimensiune de 20-25 de metri, însoţită de steagul României.
Pe soclul monumentului vor fi scrise două texte – a) „Acest monument a fost înălţat din iniţiativa Parlamentului, în memoria milioanelor de victime ale totalitarismului comunist din România” şi b) „Să nu uităm crimele comunismului, pentru ca acestea să nu se mai săvârşească vreodată”.
Mai mult, alesul vrea ca în termen în termen de 150 de zile de la adoptarea legii, Academia Română, să eleboreze un raport „ştiinţific şi obiectiv” pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru memoria naţională.
Acest raport va fi elaborat cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului. Documentul va fi editat în limba română în anul 2016, urmând să fie tradus în limbile maghiară, engleză, franceză, germană, spaniolă, rusă şi chineză. Acesta va fi publicat pe site-urile Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Academiei Române, Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerului Culturii, Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Externe, Departamentului pentru românii de pretutindeni, Institutului Cultural Român, ambasadelor şi ale posturilor publice de radio şi televiziune.