Potrivit prognozei pe termen mediu făcute de Administraţia Naţională de Meteorologie, vara aceasta va semăna destul de mult cu cea trecută. Adică va fi caniculă, iar locuitorii din sudul şi estul ţării se vor lupta cu seceta. În luna iunie, temperaturile medii lunare vor fi mai ridicate decât normalul climatologic în sudul şi sud-estul ţării. Situaţia se va repeta şi în iulie, când valurile de căldură vor pârjoli toate regiunile ţării, inclusiv vestul, unde, de regulă, termometrele sunt mai îngăduitoare. În plus, cantităţile de precipitaţii din cele trei luni de vară se vor situa sub normalul acestei perioade, în cea mai mare parte a teritoriului.