Lucrările la Pasajul subteran Piaţa Sudului vor începe cât de curând, pentru că recent Municipalitatea a primit banii necesari pentru acest proiect. E vorba de 127 milioane de lei, din care 96 de milioane provin din fonduri europene nerambursabile. Pasajul de la Piaţa Sudului se va realiza pe direcţia Calea Văcăreşti – str. serg. Niţu Vasile şi va avea o lungime de 356 de metri, din care rampa spre Văcăreşti 111 metri, iar cea spre str. serg. Niţu Vasile – 161 de metri. În plus, vor fi realizate patru pasaje subterane pietonale care vor avea legătură între ele şi de unde bucureştenii vor avea acces spre toate mijloacele de transport care ajung în Piaţa Sudului (metrou, autobuz, troleibuz, tramvai).

 
 

Urmărește-ne pe Google News