Îngrozit de traficul aglomerat din Capitală, Andrei Egli, un arhitect de 28 de ani, a găsit o soluţie salvatoare: trenul urban. Acesta ar trebui să străbată oraşul într-un timp record şi să-i scutească pe bucureşteni de orele bune pierdute în nebunia de la semafoare.
Arhitectului i-a venit i
Potrivit acestuia, trenurile urbane ar putea funcţiona pe şase trasee (cinci din centrul Capitalei spre periferie, iar unul pe linia de centură) şi ar trebui să circule la interval de jumătate de oră, de la ora 5.00 până l
“Avantajul este că şinele de cale ferată deja există. Unele, care au fost abandonate, necesită câteva reparaţii pe porţiuni”, ne-a spus arhitectul Andrei Egli. Potrivit acestuia, investiţia totală pentru proiect s-ar ridica la un miliard de euro.
“Din păcate, până acum n-am primit nici un răspuns de la Guvern. Eu sper totuşi ca acest proiect să fie pus cât mai curând în aplicare, pentru că trenul urban este cel mai rapid mijloc de transport”, a mai spus Egli.